Studiu | Peste două treimi dintre efectele secundare de după inocularea contra Covid-19 nu sunt provocate de vaccin. Ce este efectul nocebo
-
20 Ianuarie 2022 16:24
Peste două treimi dintre efectele secundare ușoare pe care le resimt oamenii după inocularea contra Covid-19 pot fi atribuite mai degrabă versiunii negative a efectului placebo decât vaccinului în sine, indică o nouă cercetare israeliană, citată de Jerusalem Post, potrivit HotNews.ro.
Cercetătorii de la Beth Israel Deaconess Medical Center din Boston (BIDMC) au examinat datele din 12 studii clinice cu vaccinuri contra coronavirusului și au constatat că "efectul nocebo" a reprezentat mai mult de trei sferturi (76%) dintre reacțiile adverse obișnuite de după prima doză și mai mult de jumătate (52%) după a doua doză, notează sursa citată.
O treime dintre participanții la studiul clinic care nu au primit vaccin au raportat efecte adverse sistemice precum dureri de cap și oboseală.
- Efectul nocebo apare atunci când așteptările negative ale pacientului cu privire la un tratament face ca tratamentul să aibă un efect mai negativ decât ar fi avut în mod normal. De exemplu, atunci când un pacient anticipează un efect secundar al unui medicament, poate suferi acest efect chiar dacă "medicamentul" este de fapt o substanță inactivă. Conceptul opus, efectul placebo, apare atunci când așteptările pozitive îmbunătățesc rezultatul unui tratament.
Constatările, publicate în Jurnalul Asociației Medicilor Americani, sugerează că o mare parte din efectele secundare mai ușoare, cum ar fi durerile de cap, oboseala pe termen scurt și durerile de braț, nu sunt produse de vaccinul în sine, ci de alți factori despre care se crede că generează răspunsul nocebo, precum anxietatea.
"Evenimentele adverse după un tratament placebo sunt frecvente în studiile controlate randomizate", a declarat autorul principal al studiului, Julia W. Haas, PhD, cercetător în cadrul Programului de studii placebo de la BIDMC.
"Colectarea de dovezi sistematice cu privire la aceste răspunsuri nocebo în cadrul studiilor de vaccinare este importantă pentru vaccinarea COVID-19 la nivel mondial, mai ales că îngrijorările privind efectele secundare sunt considerate ca fiind unul dintre motivele de ezitare în fața vaccinării", a adăugat ea.