STUDIU. Cum se pierd banii publici: PREJUDICIU de circa 55 milioane de lei

  • 12 Octombrie 2015 17:57
STUDIU. Cum se pierd banii publici: PREJUDICIU de circa 55 milioane de lei

Aproximativ 55 de milioane de lei este prejudiciul cauzat de gestionarea proastă a banilor în anul 2014, de către instituțiile publice din Republica Moldova.

Doar 5% din acești bani au fost reîntorși în sistemul public, arată rezultatele unui studiu dat publicității astăzi de Expert Grup.

Potrivit studiului care a monitorizat îndeplinirea recomandărilor Curții de Conturi pe anul 2014, instituția de audit a formulat peste 2.000 de recomandări, majoritatea vizând Autoritățile Publice Locale.  Auditurile efectuate de Curtea de Conturi anul trecut, au scos la suprafață atât probleme tehnice și operaționale în activitatea instituțiilor, dar și lacune ale cadrului legislativ, care nu permit o administrate eficientă ale acestora.

”În fiecare raport veți vedea iregularități ce țin de administrarea veniturilor raionului, sau entității, administrarea cheltuielilor bugetului, gestionarea patrimoniului public și asigurarea integrității acestuia, evidența contabilă și raportarea financiară. O altă problemă sesizată este lipsa prioritizării direcțiilor de investiții. Ori noi nu putem să avem o utilizare eficientă a banilor dacă nu știm pentru ce vrem să îi cheltuim, dar și lipsa unei viziuni conceptuale privind dezvoltarea domeniului per total”, a declarat  autoarea studiului, Tatiana Savva.

Potrivit autoarei, pentru a accelera executarea recomandărilor Curții de Conturi, este necesară îmbunătățirea controlului parlamentar, cooperării cu Guvernul și cu organele de drept.

Reprezentantul Curții de Conturi, Angela Pascaru,  susține că situația este în ușoară îmbunătățire.

”Aproximativ 30 la sută sunt recomandările, neimplementate. Un aspect pozitiv este că sunt mult mai puține recomandările neimplementate decât cele  care nu s-au implementat sau se află în proces de implementare. Observăm unele îmbunătățiri. Un simplu exemplu vă dau. Suma neregulilor depistate pe exercițiul bugetar din 2014, raportat este în  jumătate mai mic decât suma neregulilor constatate de Curtea de Conturi în ultimii doi ani”, a declarat Angela Pascaru.

Principalele cauze a neimplementării recomandărilor Curții de Conturi, invocate de reprezentanții instituțiilor publice vizate, au fost lipsa suficientă de personal calificat sau a  finanțării, se arată în studiul Expert Grup.

Studiul „Despre cum se pierd banii publici: Monitorizarea îndeplinirii recomandărilor Curții de Conturi pe anul 2014”, a fost realizat de Centrul Analitic Expert-Grup,  finanțat de Fundația Soros-Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
5,24
Câțiva nori
Umiditate:87 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău