STOP FALS | Românii ”fură” ploaia din Moldova pentru ca moldovenii să cumpere legume și fructe din UE
-
26 Mai 2018 12:49
La 20 mai curent, portalul Kp.md a publicat un articol în care autorul redă discuția unor locuitori din satul Tețcani, Briceni, care spun că, de câteva zile, deasupra localităților din raion ar zbura avioane românești de tipul An-24, iar scopul acestora este de a pulveriza un reagent care dispersează norii.
Citându-i pe acești locuitori, în articol se afirmă că norii sunt împrăștiați intenționat să nu cadă precipitații, inducându-se o secetă artificială pentru ca noi... ”să achiziționăm produse din Uniunea Europeană”.
Ministerul Apărării Naționale din România (MApN) dezminte cele menționate în text, precizând că avioane de tipul An-24 nu mai operează zboruri de mai mult de un deceniu. Ministerul de resort din R. Moldova precizează că, în prezent, un avion românesc de alt model fotografiază spațiul terestru din România și are permisiunea de a efectua manevre de înscriere pe aliniamentul de aerofotografiere în raza de 10 km pe teritoriul moldovenesc, menționează portalul StopFals.md
În articolul ”Есть версия: «Румыны распыляют в небе реагенты, «воруя» дождь у Молдовы, чтобы мы покупали овощи и фрукты в ЕС!»” (în traducere: ”Există o versiune: ”Românii pulverizează reagent în cer, ”furând” ploaia din Moldova, pentru ca noi să cumpărăm legume și fructe din UE”) se spune că locuitorii satelor moldovenești care se învecinează cu România sunt siguri de acest lucru, însă ecologiștii ar respinge această presupunere.
Această informație a fost preluată și de portalurile pro-ruse Prsm.md, 1News.md etc., fiind virală și în rețelele de socializare Odnoklassniki, Vkontakte și Facebook.
Avioane românești de tipul An-24 ”sperie” ploaia din Republica Moldova?
În text este citat Victor Bureico, un locuitor al satului Tețcani, care i-ar fi spus jurnalistului despre survolarea spațiului aerian: ”Deasupra satului nostru zboară avioane românești de tipul An-24, cu turbo-propulsoare. Chiar și azi a zburat de patru ori”... ”Se întoarce înspre Corjăuți și zboară înapoi. Ele nu au dreptul să zboare! Moldova este un stat independent și suveran!”, ar fi declarația lui Victor Bureico. Acesta ar mai fi adăugat că aceste avioane ar ”speria” ploaia. ”Împrăștie reactivi. Provoacă secetă artificială astfel încât să achiziționăm produse din UE! Știu sigur. Am studii în domeniul agronomiei, știu că este posibil să disperseze norii cu reactivi, există reactivi speciali care pot provoca grindină. (...)”, se mai spune în text.
Victor Bureico a confirmat pentru Stopfals.md că a discutat cu jurnalistul de la Kp.md, iar opinia, că avioanele românești ar dispersa norii, este a mai multor locuitori din raion.
În textul publicat de Kp.md este inserată și opinia generalului Vasile Calmoi, fost ministru al securității naționale între anii 1992-1997, dar și fost comandant al trupelor de grăniceri. El ar fi declarat că avioanele românești nu au voie să survoleze spațiul aerian al Republicii Moldova, iar dacă în perioada când era în serviciul public se întâmplau aceste survolări, avioanele erau doborâte. Portalul Stopfals.md l-a contactat pe general pentru a-l întreba dacă a făcut asemenea declarații, însă acesta a întrerupt convorbirea, a închis telefonul, iar ulterior nu a mai răspuns.
Ministerul Apărării Naționale din România: ”Forțele Aeriene Române nu mai operează aeronavele An-24 de mai mult de 10 ani”
Portalul Stopfals.md a solicitat opinia Ministerului Apărării Naționale din România referitor la informațiile mediatizate. În răspunsul MApN se menționează că asemenea avioane nu mai sunt utilizate de Forțele Aeriene Române (aviația militară a Armatei Române) de mai mult de un deceniu. ”Forțele Aeriene Române nu mai operează de mai mult de 10 ani aeronavele An-24, motiv pentru care zborurile menționate în articol, cu acest tip de aeronavă, nu ar fi fost posibile”.
Un avion românesc fotografiază suprafețele terestre din România, inclusiv la frontiera cu R. Moldova
În răspunsul Ministerului Apărării (MA) din Republica Moldova pentru portalul Stopfals.md, este specificat că, la solicitarea autorităților române, un avion românesc efectuează lucrări de fotografiere a suprafețelor terestre. ”Conform permisiunilor emise de instituțiile abilitate ale Republicii Moldova (Autoritatea Aeronautică Civilă, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerul Apărării), în perioada 15 martie-15 decembrie 2018, se desfășoară aerofotografierea teritoriului României pentru realizarea ortofotoplanurilor (n.r.: ”fotografierea porțiunilor terestre”) pe teritoriul României pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Pentru aerofotografierea teritoriului din zona de frontieră, autoritățile Republicii Moldova au permis intrarea pe teritoriul moldovenesc în limita a 10 km față de frontieră, pentru efectuarea manevrelor de înscriere pe aliniamentul de aerofotografiere. Deasupra teritoriului R. Moldova echipamentul de fotografiere este decuplat. Zborurile se efectuează de către o aeronavă An-30 din dotarea Ministerului Apărării Naționale al României. Pe segmentul frontierei de stat cu România, în raionul Briceni, în luna mai a fost efectuat doar un zbor, la 17 mai 2018”, se spune în răspunsul MA din Moldova.
Rosian Vasiloi: ”Știri false, fără referire la surse oficiale”
În opinia lui Rosian Vasiloi, expert în politici de securitate la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) ”Viitorul”, acest articol este propagandistic, iar supozițiile unor agricultori sunt interpretate ca fapte reale, fără să fie argumentate cu dovezi. ”Avioanele An-24 zboară la înălțime foarte mare. Ca să vezi un avion de acest tip care survolează spațiul aerian, trebuie să ai o vedere foarte bună și trebuie să cunoști foarte bine silueta acestuia. Eu, ca expert, nu întotdeauna pot identifica modelul avionului, dacă este la înălțime. Deci, este o manipulare. Sunt diseminate știri false, fără să facă referire la surse oficiale. Iar argumentul că seceta este provocată în mod intenționat ca să ne facă ”să procurăm produse alimentare din UE”, este o aberație”.
Expertul dezaprobă și declarația lui V. Calmoi și afirmă că nici în actuala redacție, dar nici în vechea redacție a Legii cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova nu este prevăzută aplicarea armelor de foc din dotare, în cazul avioanelor străine care survolează spațiul aerian al țării noastre. ”Noi nu ne aflăm în război, ca să aplicăm armele împotriva unui aparat de zbor necunoscut. Eu cred că ținta acestor dezinformări este Uniunea Europeană, iar articolul este adresat publicului necunoscător. Scopul acestei dezinformări este de a discredita România și UE care sunt partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova. Sunt aceleași mecanisme clasice de propagandă, pe care le folosește Federația Rusă când promovează știri false”, mai precizează expertul.
Rosian Vasiloi consideră că aceste informații eronate trebuie dezmințite operativ de instituțiile statului, pentru a nu crea panică și a nu alimenta zvonurile bazate pe falsuri. El precizează că lipsa unor reacții prompte din partea autorităților demonstrează că Republica Moldova nu are un mecanism clar de comunicare strategică privind combaterea știrilor false la nivel național.