Stațiile de înmatriculare a automobilelor din Transnistria vor intra în regim de lucru normal de pe 10 septembrie
-
09 Septembrie 2018 10:10
Cele două puncte de înmatriculare a automobilelor din stânga Nistrului vor funcționa în regim de testare până la 10 septembrie. La acea dată se va trece la procedura de lucru în regim normal, cu prilejul vizitei în Republica Moldova a Reprezentantului Special al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Franco Frattini.
Vicepremierul pentru reintegrare, Cristina Lesnic, a declarat pentru Moldpres că deschiderea celor două birouri are drept scop facilitarea accesului cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului în traficul internațional. Potrivit ei, inițial solicitanții vor obține un certificat provizoriu, iar după 30 de zile, timp în care se vor face verificările de rigoare, se va emite documentul final.
Oficialul a specificat că pentru a putea circula în traficul internațional, posesorii de autoturisme cu plăcuțe neutre vor trebui să dețină un permis de conducere internațional, Carte verde, asigurare obligatorie și un raport de inspectare tehnică.
Cristina Lesnic precizat că nu vor exista numere la comandă și nu se va permite perfectarea plăcuțelor în regim de urgență. De asemenea, nu va exista posibilitatea de a selecta combinația cifrelor și literelor de pe plăcuțe.
Regimul de testare a punctelor de înmatriculare a automobilelor din stânga Nistrului a fost lansat la 1 septembrie curent. Acum șoferii pot obține numerele neutre în oficiile de înregistrare din orașele Tiraspol și Râbnița.
În cele două oficii sunt 30 de angajați de pe ambele maluri ale Nistrului care emit pentru vehiculele din regiunea transnistreană plăcuțe de înmatriculare moldovenești recunoscute internațional cu design neutru, ce permit participarea acestora la traficul internațional. Un vehicul nu va putea avea concomitent două plăcuțe, iar cei care vor decide să-și păstreze numărul eliberat de autoritățlie separatiste transnistrene, vor putea circula doar pe teritoriul Republicii Moldova.