Statele Unite impun noi sancțiuni celor implicați în tranzacții cu petrol din Siria
-
07 Septembrie 2018 09:05
Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a anunțat joi sancțiuni împotriva a patru persoane și cinci entități despre care susține că au facilitat livrări de petrol din Siria și finanțarea guvernului de la Damasc, transmite Reuters. Toate proprietățile acestora din SUA sunt blocate, iar cetățenilor americani le este interzis să facă afaceri cu firmele și persoanele respective.
Unul din cei sancționați, Muhammad al-Qatirji, și compania sa de transport au contribuit la comerțul cu carburanți între guvernul sirian și Statul Islamic. Potrivit Trezoreriei americane, al-Qatirji are relații apropiate cu președintele Siriei, Bashar al-Assad și a colaborat direct cu jihadiștii. Rețeaua sa de achiziții acționează în Siria, Liban și Emiratele Arabe Unite, iar firma sa a livrat în Siria și arme din Irak.
Pe lista de sancțiuni figurează și Abar Petroleum Service SAL, parte a unei rețele internaționale care a intermediat anul trecut livrări de produse petroliere către Siria în valoare de peste 30 de milioane de dolari. Din rețeaua respectivă mai fac parte Adnan Al-Ali, Sonex Investments din Emiratele Arabe Unite, Nasco Polymers & Chemicals din Liban și Fadi Nasser, președintele consiliului de administrație al Nasco, care a primit milioane de dolari pentru a organiza livrarea a mii de tone de carburanți către Siria.
Firma International Pipeline Construcțion a fost sancționată pentru că este deținută sau controlată de Hesco Engineering, care facilitează plăți din Siria.
"Statele Unite vor continua să îi vizeze pe cei care facilitează tranzacții cu regimul criminal al-Assad și sprijină ISIS (Statul Islamic - n. red.)", a declarat secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin.
Sursa: Agerpres