Statele Unite ale Americii numesc un nou ambasador în Arabia Saudită, un general cu patru stele

  • 14 Noiembrie 2018 09:18
Statele Unite ale Americii numesc un nou ambasador în Arabia Saudită, un general cu patru stele

Președintele american Donald Trump a anunțat marți numirea fostului general John Abizaid în funcția de ambasador al Arabiei Saudite, poziție până acum vacantă în Administrația Trump, informează miercuri AFP.

John Abizaid, 67 de ani, este fostul comandant al forțelor americane în Orientul Mijlociu. Acest fost general cu patru stele de origine libaneză vorbește curent araba și a servit 34 de ani în armata americană. Când studia la Universitatea din Harvard, a scris un memoriu chiar despre Arabia Saudită.

Donald Trump a lăsat vacante mai multe posturi în administrația lui, însă absența unui ambasador american la Riad a fost scoasă în evidență de criza diplomatică dintre Washington și aliatul său tradițional din Orientul Mijlociu, după uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, în 2 octombrie, la sediul consulatului saudit din Istanbul. După ce a afirmat inițial că jurnalistul a părăsit rapid consulatul, apoi a susținut că acesta a murit în timpul unei "cerți", Riadul a evocat în final o "operațiune neautorizată" de putere.

De atunci, tonul s-a înăsprit între SUA și monarhia wahhabită, guvernul american exercitând presiuni asupra Riadului să elucideze această crimă. Șeful diplomației americane Mike Pompeo l-a atenționat duminică pe prințul moștenitor saudit Mohammad bin Salman că Washingtonul "va cere socoteală tuturor persoanelor implicate în uciderea lui Jamal Khashoggi".

Acest schimb a intervenit la două zile după anunțul SUA că forțele sale militare nu vor mai realimenta avioanele coaliției sub conducere saudită care luptă împotriva rebelilor houthi în Yemen.

Numirea lui John Abizaid mai trebuie să fie confirmată de Senatul american.

După retragerea sa, în 2007, el a declarat că "este posibil de trăit cu un Iran nuclear". Donald Trump este adeptul unei linii dure împotriva republicii șiite, mare adversar al Arabiei Saudite.

Sursa: AGERPRES

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
8,85
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:3,09 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău