Funcții vacante în sistemul procuraturii: CSP anunță concurs pentru inspectori
-
10 Iunie 19:41
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a dispus inițierea concursului public pentru selectarea candidaților la funcția de inspector în cadrul Inspecției procurorilor, comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, pentru a putea candida la această funcție, solicitanții trebuie să dețină diplomă de licență în drept, să aibă cel puțin 10 ani de vechime în specialitatea juridică, să nu fi avut anterior constatată vinovăția pentru săvârșirea unei infracțiuni și să se bucure de o reputație ireproșabilă.
Dosarul de participare va include cererea de înscriere, copia actului de identitate, curriculum vitae, copia diplomei de studii, cazierul judiciar detaliat, certificatul medical, documente care atestă experiența profesională, referința de la ultimul loc de muncă, declarația de avere și interese personale pentru ultimul an, scrisoarea de motivație, precum și o declarație pe propria răspundere privind veridicitatea documentelor depuse.
De asemenea, candidații trebuie să prezinte declarația de verificare, chestionarul completat și două fotografii tip 4x5, conform Legii nr. 271/2008 privind verificarea titularilor și a candidaților la funcții publice.
Dosarele de participare pot fi depuse la Aparatul Consiliului Superior al Procurorilor până la 22 iunie 2026 inclusiv.

