Alexandru Munteanu, la summitul SEECP: „Aspirația noastră este clară și neclintită: să devenim stat membru al UE”

  • 10 Iunie 19:23
Alexandru Munteanu, la summitul SEECP: „Aspirația noastră este clară și neclintită: să devenim stat membru al UE” Sursa foto: Guvernul R. Moldova

„Aspirația noastră este clară și neclintită: să devenim stat membru al Uniunii Europene și să contribuim la o Europă unită, sigură, prosperă și pașnică”, a declarat prim-ministrul Alexandru Munteanu la Summitul dedicat celor 30 de ani ai Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), desfășurat la Sofia, Bulgaria.

În cadrul sesiunii plenare cu genericul „Consolidarea unității regionale pentru un viitor stabil, sigur și durabil – 30 de ani de parteneriat și progres”, șeful Executivului a vorbit despre importanța cooperării regionale, consolidarea securității și avansarea parcursului european al Republicii Moldova.

Premierul a subliniat că SEECP a devenit o platformă importantă de dialog politic, solidaritate și asumare regională, contribuind la consolidarea încrederii și stabilității în Europa de Sud-Est. De-a lungul anilor, mai mulți participanți la SEECP au aderat cu succes la Uniunea Europeană, în timp ce alții continuă să avanseze ferm pe această cale.

„SEECP a evoluat într-un pilon al asumării regionale, al solidarității și al dialogului politic. Treizeci de ani de SEECP ne-au învățat valoarea dialogului. Anii care urmează trebuie să ne arate puterea solidarității transformate în acțiune. Cooperarea rămâne una dintre cele mai solide temelii pentru construirea încrederii și stabilității în regiunea noastră”, a menționat prim-miniustrul Munteanu. 

În discursul său, premierul s-a referit și la parcursul european al Republicii Moldova, menționând că țara noastră a reușit să avanseze în pofida ingerințelor externe, amenințărilor hibride, presiunilor energetice și dificultăților economice. Șeful Executivului a subliniat că integrarea europeană aduce deja beneficii concrete cetățenilor, inclusiv prin operaționalizarea sistemului SEPA (Zona Unică de Plăți în Euro) și implementarea completă a regimului „Roaming ca acasă”, măsuri care apropie cetățenii, mediul de afaceri și instituțiile de familia europeană.

Totodată, Alexandru Munteanu a vorbit despre provocările de securitate, generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, și despre efectele acestuia asupra întregii regiuni. Premierul a condamnat atacurile care afectează securitatea regională și a reafirmat solidaritatea Republicii Moldova cu Ucraina și cu partenerii afectați de consecințele războiului.

„Reziliența nu poate fi construită în izolare. Ea se construiește prin solidaritate, parteneriat și un angajament comun față de securitatea noastră comună. Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de o cooperare regională mai puternică, de o conectivitate mai profundă, de o securitate energetică sporită și de mecanisme mai eficiente pentru abordarea provocărilor”, a subliniat prim-ministrul. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
27,16
Nori împrăștiați
Umiditate:51 %
Vint:2,82 m/s
Thu
22
Fri
15
Sat
17
Sun
17
Mon
19
Arhivă Radio Chișinău