Ștampilarea manuală a pașapoartelor, rămâne în vigoare. UE amână implementarea sistemului digital

  • 12 Octombrie 15:42
Ștampilarea manuală a pașapoartelor, rămâne în vigoare. UE amână implementarea sistemului digital

Uniunea Europeană a amânat introducerea sistemului de evidență digitală a intrărilor și ieșirilor pentru cetățenii din afara blocului comunitar, inclusiv R. Moldova, preconizat să fie implementat din 10 noiembrie. Germania, Franța și Olanda au spus că sistemele IT nu sunt testate suficient, scrie Reuters, citat de Radio Europa Liberă Moldova.

„Data de 10 noiembrie nu mai e în discuție”, a spus reporterilor comisara europeană pentru afaceri interne, Ylva Johansson. Ea a spus că pentru moment nu există un nou calendar de implementare, dar se analizează și opțiunea unei introduceri treptate, menționează sursa citată.

Sistemul de intrare/ieșire (EES) ar trebui să creeze o înregistrare digitală care să facă legătura între un document de călătorie și citirile biometrice care confirmă identitatea unei persoane, eliminând necesitatea ștampilării manuale a pașapoartelor la frontiera externă a UE.

Acesta ar impune cetățenilor din afara UE care sosesc în spațiul Schengen de liberă circulație să își înregistreze amprentele digitale, să furnizeze o scanare facială și să răspundă la întrebări privind șederea lor.

Măsura face parte dintr-un plan mai amplu de digitalizare a sectorului frontierelor blocului comunitar, printre care se numără și introducerea unei autorizații electronice pentru călătorie în UE pentru cetățenii din afara Uniunii, a căror țări se bucură de un regim liberalizat de vize, inclusiv din R. Moldova.

Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al Ministerului german de Interne a declarat că Germania, Franța și Olanda, care reprezintă 40% din traficul de pasageri afectat, nu sunt pregătite să pună în aplicare EES deoarece „stabilitatea și funcționalitatea necesare sistemului central EES, care urmează să fie furnizate de agenția UE EU-Lisa, nu sunt încă realizate”.

EU-Lisa este agenția responsabilă cu punerea în aplicare a sistemelor informatice la scară largă în cadrul UE. Ministerul francez de Interne a declarat că, deși Franța este convinsă de utilitatea EES, introducerea sa trebuie pregătită corespunzător.

Implementarea EES era programată inițial pentru 2022, dar s-a confruntat cu mai multe întârzieri, în special de ordin tehnic. UE speră că prin acest sistem va reuși să identifice mai ușor persoanele care depășesc perioada de ședere în blocul comunitar sau care comit furt de identitate.

Euronews scrie că toate statele membre, cu excepția Ciprului și a Irlandei, și patru țări asociate Schengen - Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția - vor lua parte la sistem. Pașapoartele din Cipru și Irlanda vor continua să fie ștampilate manual.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
1,07
Cer senin
Umiditate:89 %
Vint:5,66 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Arhivă Radio Chișinău