Ministerul Sănătății: Spitalele vor fi asigurate cu medicamente pentru două-trei luni
-
28 Februarie 2022 17:22
Ministerul Sănătății precizează că instituțiile medico-sanitare publice vor fi asigurate cu medicamente pentru două-trei luni. Stocurile vor fi suplinite implicit din donațiile oferite de organizațiile internaționale, transmite IPN.
„În contextul situației de urgență, Ministerul Sănătății, în comun cu Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate, a evaluat riscul discontinuității în aprovizionarea cu anumite grupe de medicamente, preponderent produse în Ucraina”, precizează instituția.
A fost stabilită o listă de medicamente care vor fi procurate suplimentar prin desfășurarea centralizată a procedurilor de achiziție publică cu aplicarea mecanismelor simplificate. Ministerul monitorizează continuu stocurile disponibile de medicamente și întreprinde toate măsurile pentru ca populația să beneficieze de acestea.
Șeful Direcției municipale asistență medicală și socială a declarat la ședința operativă de la Primărie că se anticipează „o posibilă criză de medicamente” în situația în care majoritatea produselor farmaceutice, în special soluțiile perfuzabile și medicamentele, erau livrate prin portul de la Odesa.