Spectacol pentru cetățenii veniți acasă de Zilele Diasporei, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău

  • 14 August 17:10
Spectacol pentru cetățenii veniți acasă de Zilele Diasporei, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău anunță că mâine, 15 august, își va deschide cortina special pentru cetățenii Republicii Moldova din străinătate care s-au întors acasă de Zilele Diasporei. Actorii teatrului vor juca, cu începere de la ora 19:00, spectacolul „Chirița în concert la Chișinău” de Ada Milea, texte Anca Hanu și Ada Milea, inspirate din Matei Millo și Vasile Alecsandri.

Este o promisiune făcută de echipa teatrului față de spectatorii de peste hotare. În timpul turneelor noastre europene, în cadrul întâlnirilor și discuțiilor am fost rugați să programăm spectacole și în perioada de vară când mulți petrec mai mult timp acasă și regretă cu nu au o ofertă culturală pe măsură. În acest an am decis să revenim mai devreme din concediu și să jucăm un spectacol în afara stagiunii. Astfel vom deschide larg ușile, vom aprinde candelabrul din Sala Mare, vom ridica cortina pentru toți cei care au prieteni, rude, colegi, cunoscuți veniți în ospeție acasă”, se arată într-un comunicat de presă al teatrului național.

Potrivit organizatorilor, spectacolul a fost programat la sfârșitul zilei de 15 august „nu întâmplător”, pentru că „va fi o zi de muncă intensă” la Congresul Diasporei.

Biroul de Relații cu Diaspora a făcut apel „la toți cei cărora le pasă și vor să se implice în dezvoltarea Republicii Moldova”. Sunt planificate mai multe paneluri și ateliere tematice cu lideri, experți și oameni din diasporă. Domeniile de discuție vor fi dezvoltarea locală, cultura, educația, integrarea europeană și rolul fiecăruia în schimbarea de acasă.

Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu”, a răspuns acestui apel și va participa la Congres  pentru a discuta despre diplomația culturală și despre rolul artei în păstrarea legăturii cu țara, despre „felul în care cultura ne unește, oriunde ne-am afla”.

Citiți și: Congresul Diasporei, organizat pe 15 august la Chișinău. Daniel Vodă: „Împreună putem construi o Moldovă cu adevărat europeană”

După o zi atât de intensă, spectacolul nostru muzical va oferi tuturor un moment de relaxare, de amuzament și veselie, cu glume, farse, travestiuri și idei trăsnite: Chirița noastră – Angela Ciobanu a uitat și de concediu, și de Bârzoi – Petru Oistric, și nu mai are răbdare să se întâlnească cu spectatorii noștri reveniți acasă de peste mări și țări. Veniți să vedeți și să ascultați trăsnăile lui Guliță – Anatol Durbală, să aflați ce griji au fetele Chiriței, Aristița și Calipsița – Alexandru Pleșca și Ghenadie Gâlcă, să vedeți cu cine se mărită Luluța – Diana Decuseară, să învățați trucuri de deghizare de la Leonaș – Dan Melnic, și să învățați să identificați escrocii în baza unui studiu de caz cu cei doi Șarlatani – Mihai Zubcu și Petru Marginean, și să aflați ce rol joacă în toată povestea aceasta Vasile Alecsandri – ValentinLindo Strișcov”, spun reprezentanții TNME.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
35,52
Cer senin
Umiditate:21 %
Vint:1,54 m/s
Fri
23
Sat
24
Sun
25
Mon
23
Tue
21
Arhivă Radio Chișinău