Spania: Formațiunea de centru-dreapta Ciudadanos face propuneri pentru ieșirea din impasul politic

  • 16 Septembrie 2019 19:30
Spania: Formațiunea de centru-dreapta Ciudadanos face propuneri pentru ieșirea din impasul politic

Liderul formațiunii de centru-dreapta spaniole Ciudadanos, Albert Rivera, a făcut luni pe neașteptate propuneri pentru a scoate Spania din impasul politic și a evita alegerile anticipate, declarând că i-ar putea facilita lui Pedro Sanchez învestirea ca prim-ministru cu anumite condiții, notează Reuters, preluat de Agerpres.

Alegerile de la sfârșitul lunii aprilie au fost neconcludente și în situația actuală este aproape sigur că țara se va îndrepta către un nou scrutin.

Încă nu este clar dacă propunerea lui Rivera va schimba situația, dar el i-a cerut liderului partidului conservator Pablo Casado să îi propună împreună un pact lui Sanchez, care ar include să nu crească impozitele și aplicarea unei conduceri directe în Catalonia dacă guvernul regional respinge o sentință așteptată într-un proces al separatiștilor.

A treia condiție ar fi ca socialiștii să nu guverneze în regiunea Navarra cu sprijinul partidului naționalist basc de extremă stângă Bildu.

"Oferim o soluție de stat pentru Spania: vom debloca învestitura dacă Sanchez acceptă trei condiții", a declarat Ciudadanos într-o postare pe Twitter.

Rivera a ținut o conferință de presă în care nu s-a referit explicit la o posibilă abținere, dar media spaniole inclusiv ziarul El Mundo susțin că acest lucru ar fi avut în vedere.

Liderul de centru-dreapta a respins până acum să acorde orice formă de sprijin sau chiar să se abțină și nici măcar nu a apărut la o rundă de discuții purtate de Sanchez cu alți lideri de partide.

Sanchez trebuie ca până la 23 septembrie să fie votat de parlament. Dacă nu va fi, țara se va îndrepta spre alegeri.

"Dacă nimeni nu face nimic, vom risipi (milioane) în repetarea alegerilor", a notat Rivera.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:2,57 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău