Spania ar putea înregistra un număr record de turiști

  • 11 August 2015 10:27
Spania ar putea înregistra un număr record de turiști

Spania intenționează să depășească recordul de 65 milioane de turiști străini înregistrat anul trecut, datorită expansiunii turismului pe litoral, a anunțat, luni, ministrul spaniol al Industriei, Energiei și Turismului, Jose Manuel Soria, transmiteAgerpres.'Anul acesta Spania va primi mai multe milioane de vizitatori străini comparativ cu 2014, deoarece gradul de ocupare în…

Spania intenționează să depășească recordul de 65 milioane de turiști străini înregistrat anul trecut, datorită expansiunii turismului pe litoral, a anunțat, luni, ministrul spaniol al Industriei, Energiei și Turismului, Jose Manuel Soria, transmiteAgerpres.

'Anul acesta Spania va primi mai multe milioane de vizitatori străini comparativ cu 2014, deoarece gradul de ocupare în zona litoralului a ajuns la 100%, iar în alte regiuni la 70 - 80%', a explicat Jose Manuel Soria, într-un interviu acordat agenției spaniole de presă EFE.

Luna trecută, autoritățile de la Madrid au anunțat în primul semestru din 2015 un număr record de 29,2 milioane de vizitatori străini, cu 4,2%, respectiv 1,2 milioane, mai mulți decât în perioada similară din 2014. Numai în iunie, Spania a primit 6,7 milioane de turiști străini, cu 1,4% mai mulți decât în iunie 2014, stabilind un nou record istoric pentru această lună.

Peste un sfert dintre turiștii străini (25,2%) au ales Catalonia drept destinație pentru sejurul lor în Spania, un număr de 7,4 milioane de vizitatori străini preferând această regiune din nord-estul Spaniei în primul semestru, în creștere cu 4,4% în ritm anual. Urmează insulele Canare, insulele Baleare și Andaluzia.

Dacă tendința continuă, este foarte probabil ca Spania să înregistreze în 2015 al treilea an consecutiv record de după 2013 (când au fost 60,6 milioane de turiști) și 2014 (65 milioane de vizitatori străini). Analiștii se așteaptă la 68 milioane de turiști străini în Spania, anul acesta.

Turismul are un aport de 10,9% la Produsul Intern Brut al Spaniei, conform datelor Institutului Național de Statistică.

Renumită pentru soarele și plajele sale, Spania primește mai mulți turiști străini după primăvara arabă din 2011, evenimentele din acel an reorientând o parte dintre turiștii care se îndreptau spre țări precum Egipt sau Tunisia.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
6,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău