Spălarea străzilor în Chișinău a costat 27 de mii de lei
-
05 Februarie 2018 12:55
Pentru spălarea străzilor din Chișinău s-au cheltuit 27 de mii de lei. Calculele reflectă intervențiile din zilele de sâmbătă, a doua jumătate, și duminică. Informația a fost prezentată de Adrian Boldurescu, recent numit director al întreprinderii municipale „Exdrupo”, transmite IPN.
Răspunzând la întrebările presei, după ședința operativă de luni de la Primărie, Adrian Boldurescu a spus că nu este o sumă atât de mare și că spălarea străzilor va continua, la necesitate. Se va ține cont și de condițiile meteo. „Nu putem să spălăm străzile când avem minus afară. În cazul în care o să ningă și o să fie necesară presărarea materialului antiderapant, este inoportun să speli străzile”, a explicat Adrian Boldurescu, fostul șef al Direcției transport.
Întrebat ce l-a determinat să revină la muncă în administrația locală, Adrian Boldurescu s-a angajat să vină cu un răspuns ceva mai târziu, după ce va analiza domeniul de competență care i-a fost încredințat. El a mai spus că situația la regia „Exdrupo” este mai complicată decât a crezut și că urmează să prezinte un raport executivului municipal pentru a decide felul în care se va acționa. Adrian Boldurescu a acuzat tehnică de intervenție învechită, dar și un management defectuos la întreprindere.