Șoseaua de centură a municipiului Cahul, dată în exploatare. Patru ani pentru reparația a 2,6 km de drum
-
28 Aprilie 2018 16:47
Drumul de ocolire a municipiului Cahul a fost dat în exploatare. Reparația a drumului de 2,6 kilometri a costat circa 37 de milioane de lei și a durat exact patru ani.
Potrivit Agenției Dezvoltare Regională (ADR) Sud, strada Spirin din municipiul Cahul, care reprezintă o cale de ocolire a orașului și oferă acces autoturismelor și autocamioanelor spre direcțiile orașelor Taraclia și Vulcănești, relatează Mold-Street.
În loc de 16 luni, lucrările au durat 44 de luni
Porțiunea de drum de 2,61 kilometri a fost reabilitată și modernizată în cadrul unui proiect de dezvoltare regională ce a vizat eficientizarea transportului de mărfuri și călători în regiunea de Sud a Republicii Moldova, prin îmbunătățirea infrastructurii rutiere.
Lucrările au aproape patru ani, adică de două ori și ceva mai mult decât s-a stabilit inițial (16 luni) și au fost realizate de compania românească Tancrad SRL Galați (administrator Cristian Cătălin Stăncic).
Compania a câștigat în aprilie 2014 licitația pentru lucrări oferind cel mai mic preț - circa 37 milioane lei, chiar dacă costul reconstrucției străzii Spirin, conform proiectului, era de aproximativ 43,5 milioane lei.
Oficial lucrările de reconstrucție au început în august 2014, dar ulterior de câteva ori au fost stopate și reluate din varii motive, astfel încât anul trecut, conducerea ADR Sud se arăta aproape disperată cerând companiei să reia lucrările și să finalizeze acest proiect.
Un factor ce a contribuit la o astfel de evoluția a fost criza din anul 2015, după furtul miliardului, când a fost stopată alocarea banilor pentru lucrările de reconstrucția la mai multe drumuri.
Cine a efectuat lucrările
Dar a contribuit la această tergiversare și compania ce efectua lucrările, Tancrad SRL din Galați care este "celebră" peste Prut, în județele Galați și Brăila pentru calitatea lucrărilor.
În plus Cristian Cătălin Stăncic, manager și unul dintre asociații firmei, a ajuns în august 2014 în vizorul procurorilor români, fiind anchetat de DNA, alături de președintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, într-un dosar de corupție, legat de contracte de lucrări de întreținere și reparație a drumurilor.
Unul din ziarele locale de la Brăila chiar titra în august 2014 - "CORUPȚIA a UNIT Galațiul cu Brăila", iar în octombrie 2014, dosarul era trimis în instanță.
Probabil din aceste motive Maria Culeșov, directorul ADR Sud, i-a felicitat pe cahuleni cu "această importantă realizare".
În schimb deputata democrată Elena Bacalu, fostă șefă în raionul Cahul a declarat că trăiește sentimente de bucurie "pe motiv că, după ani de zile, am reușit ... ca un drum impracticabil să arate ca unul nou, având acum o infrastructură modernă".
Potrivit ADR Sud după darea în exploatare a străzii reparate, aceasta urmează să aducă beneficii celor 41.000 de locuitori ai orașului Cahul, transportatorilor naționali și internaționali de mărfuri ce traversează punctul de trecere vamală "Cahul-Oancea" - circa 500 mașini de tonaj mare lunar pe direcțiile Oancea -ZAL Taraclia, circa 200 unități de transport lunar de la Oancea către ZEL Vulcănești.