Sondaj Marea Britanie | Conservatorii au un avans de 14 puncte procentuale față de laburiști

  • 28 Mai 2017 14:25
Sondaj Marea Britanie | Conservatorii au un avans de 14 puncte procentuale față de laburiști

Partidul Conservator britanic, al premierului Theresa May, are un avans de 14 puncte procentuale față de Partidul Laburist în perspectiva alegerilor legislative din Marea Britanie prevăzute pentru 8 iunie, relevă un sondaj de opinie realizat de ICM și publicat duminică de cotidianul The Sun.

Potrivit sondajului, conservatorii sunt creditați cu 46% din intențiile de vot, iar laburiștii cu 32%, fiecare dintre cele două formațiuni înregistrând o scădere de un punct procentual comparativ cu sondajul similar publicat în urmă cu o săptămână.

Aceeași anchetă indică faptul că liberal-democrații ar fi votați de 8% din alegătorii britanici, iar Partidul pentru Independența Marii Britanii (UKIP, eurofob) de 5% din electorat.

Alte sondaje de opinie, realizate după atacul terorist de la Manchester comis în seara zilei de 22 mai și soldat cu 22 de morți și 116 răniți, arată că avansul conservatorilor față de laburiști este în scădere.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
5,52
Cer fragmentat
Umiditate:95 %
Vint:4,63 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău