SONDAJ | Germanii sunt mai optimiști decât alți europeni în legătură cu viitorul țării lor
-
06 Septembrie 2017 13:07
Germanii văd viitorul țării lor într-o lumină mai favorabilă decât în multe alte state europene, italienii fiind cei mai pesimiști, arată un studiu realizat de Fundația Bertelsmann, ale cărui concluzii au fost publicate miercuri, scrie Agerpres.
Pe baza unui sondaj opinie realizat în luna iulie pe un eșantion de 10.755 în mai multe țări membre ale Uniunii Europene, studiul indică faptul că 80% dintre germani și numai 13% dintre italieni sunt optimiști în legătură cu viitorul țării lor.
În Marea Britanie, 31% din populație este optimistă cu privire la viitorul țării, în pofida incertitudinilor create de intenția acesteia de a părăsi Uniunea Europeană, și mai mult de o treime dintre francezi (36%) sunt optimiști în ceea ce privește viitorul țării lor, conform aceluiași studiu.
Autorii studiului au mai analizat situația din Spania și Polonia.
În luna martie, doar 32% din populația Germaniei estima că evoluțiile din această țară sunt pozitive.