Sondaj al Serviciului Fiscal de Stat: Percepția contribuabililor privind integritatea angajaților instituției

  • 22 Ianuarie 19:39
Sondaj al Serviciului Fiscal de Stat: Percepția contribuabililor privind integritatea angajaților instituției

Serviciul Fiscal de Stat a organizat în perioada 05-29 decembrie 2023 un sondaj de opinie privind percepția contribuabililor aferent integrității angajaților autorității, în contextul evaluării constante a gradului de satisfacție a persoanelor care interacționează cu autoritatea fiscală, precizează un comunicat al SFS.

În cadrul sondajului de opinie, desfășurat prin intermediul Sistemului Informațional Automatizat „Evaluarea gradului de satisfacție a contribuabililor”, au participat 141 de contribuabili.

Din numărul total de respondenți, 89% au declarat că au interacționat cu Serviciul Fiscal de Stat în ultimele 12 luni, iar alte 11% nu au avut nici o tangență cu autoritatea fiscală în perioada de referință.

Dintre cei care au avut interacțiune cu autoritatea fiscală, 93 la sută au declarat ca n-au recurs la relații personale pentru a soluționa unele situații în raport cu Serviciul Fiscal de Stat, între timp ce 7% au menționat că au adoptat un asemenea comportament.

Fiind întrebați cum apreciază activitatea Serviciului Fiscal de Stat din punct de vedere al integrității și al anticorupției, 54% au acordat calificativele „bine” și „foarte bine”. Nota medie la acest capitol a fost apreciată de 18% din respondenți, în timp ce 28 la sută au dat calificativul „rău” și „foarte rău”.

Fiind întrebați la ce nivel ierarhic există cel mai mare risc de manifestare a corupției în cadrul Serviciului Fiscal de Stat, 24% au menționat funcționarii cu funcție de conducere, 23% - în rândul celor cu funcție de execuție, iar 53% au declarat că acest risc nu există în ambele categorii menționate supra.

În vederea consolidării integrității instituționale în cadrul SFS, participanții la sondaj au venit cu următoarele recomandări:

interacțiunea în mod electronic și dezvoltarea sistemelor informaționale;
eliminarea interacțiunii fizice dintre agenții economici și inspectori;
toată comunicarea între contribuabili și SFS să fie efectuată în mod electronic prin intermediul platformei SFS;
simplificarea procedurilor de raportare și achitarea tuturor contribuțiilor la un singur cont;
micșorarea rapoartelor pentru antreprenori;
continua ajustare a salariilor personalului executor pentru a acoperi necesitățile de trai;
training-uri pe teme precum comunicarea, valori, dezvoltare personală;
dezvoltarea unor programe de formare și conștientizare;
implementarea unui sistem de monitorizare și raportare;
desfășurarea seminarelor de către Centrul Național Anticorupție;
sondaje regulate cu publicul/contribuabilii;
educarea continuă a angajaților care au contact direct cu contribuabilii.
Reiterăm că, Serviciul Fiscal de Stat pune un accent deosebit pe comunicarea cu toate categoriile de contribuabili și cu regularitate consultă opinia acestora privind gradul de satisfacție urmare a interacțiunii cu autoritatea fiscală.

Totodată, menționăm că, autoritatea fiscală depune eforturi consolidate pentru a educa propriii angajați în spiritul respectării prevederilor legislației în vigoare pe domeniul integritate și anticorupție. În acest sens, Direcția securitate internă și anticorupție a SFS organizează cu regularitate instruirea angajaților instituției în vederea consolidării integrității instituționale prin prevederea și combaterea fenomenului de corupție.

În cadrul sesiunilor de instruire, angajații autorității fiscale au fost familiarizați cu subiecte precum: respectarea regimului juridic al cadourilor; conflictul de interese și favoritismul; neadmiterea, denunțarea și tratarea influențelor necorespunzătoare; incidentele de integritate; regimul de incompatibilități; limitarea publicității; denunțarea corupției; gestionarea patrimoniului și a finanțelor publice; etica profesională a agenților publici.

Precizăm că sondajul a fost realizat prin intermediul SIA „Evaluarea gradului de satisfacție a contribuabililor”, sistem informațional implementat cu suportul Băncii Mondiale, în cadrul Proiectului de Modernizare a administrației fiscale (TAMP), în anul 2021.

Rapoartele privind rezultatele sondajelor de opinie anterioare pot fi consultate la rubrica „Sondaje de opinie” de pe www.sfs.md.

Serviciul Fiscal de Stat reamintește contribuabililor despre posibilitatea semnalării situațiilor de conflict, corupție din partea funcționarilor fiscali prin intermediul Centrului Unic de Apel al SFS la numărul 0 8000 1525 (Butonul 4).

De asemenea, raportarea incidentelor de integritate din partea angajaților SFS este posibilă și prin intermediul paginii-web oficiale www.sfs.md, la compartimentul Contacte, rubrica Sesizarea incidentelor de integritate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
9,96
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
9
Mon
8
Tue
12

Ultimele știri

Conferința „România-Republica Moldova: Patrimoniu cultural și destin european comun” va avea loc sub patronajul președinților României și Republicii Moldova

Conferința „România-Republica Moldova: Patrimoniu cultural și destin european comun” va avea loc sub patronajul președinților României și Republicii Moldova

Campanie Radio România de informare a elevilor despre riscurile și consecințele consumului de droguri. Cătălin Țone: „Tinerii din R. Moldova sunt reactivi, inteligenți și au dorința de a fi informați”

Conferința „Inteligența Artificială & Big Data”, la Chișinău. Dorin Recean: „Inteligența artificială poate ajuta la creșterea economiei unei țări, dar și la asigurarea securității naționale”

Conferința „Inteligența Artificială & Big Data”, la Chișinău. Dorin Recean: „Inteligența artificială poate ajuta la creșterea economiei unei țări, dar și la asigurarea securității naționale”

O nouă rundă de discuții la Ministerul Agriculturii: SA „Floarea Soarelui” a achitat toate datoriile către agricultori

O nouă rundă de discuții la Ministerul Agriculturii: SA „Floarea Soarelui” a achitat toate datoriile către agricultori

Kosovo a primit undă verde pentru intrarea în Consiliul Europei. România și Republica Moldova s-au abținut de la votul din plenul APCE

Kosovo a primit undă verde pentru intrarea în Consiliul Europei. România și Republica Moldova s-au abținut de la votul din plenul APCE

Litrul de benzină va costa mai mult mâine, 19 aprilie. Motorina se ieftinește

Litrul de benzină va costa mai mult mâine, 19 aprilie. Motorina se ieftinește

Permisele de conducere eliberate în Republica Moldova și în Spania vor fi recunoscute reciproc. Adrian Efros: „Peste 18 000 de cetățeni din diaspora vor benefcia de acord”

Permisele de conducere eliberate în Republica Moldova și în Spania vor fi recunoscute reciproc. Adrian Efros: „Peste 18 000 de cetățeni din diaspora vor benefcia de acord”

Cazurile de manipulare în sport pot fi raportate la Agenția Servicii Publice

Cazurile de manipulare în sport pot fi raportate la Agenția Servicii Publice

Monopolul furnizării de energie electrică în Republica Moldova deținut de Centrala de la Cuciurgan ar putea fi eliminat. Alternativa a fost prezentată de ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja

Incendiu pe strada Ginta Latină din Chișinău. Un bărbat a scăpat cu viață datorită intervenției pompierilor

Incendiu pe strada Ginta Latină din Chișinău. Un bărbat a scăpat cu viață datorită intervenției pompierilor

Arhivă Radio Chișinău