Soldat ieșean mort în lagărul rusesc din Astrahan, declarat decedat abia acum, la 80 de ani de la sfârșitul războiului
-
24 Februarie 15:11

Un soldat căzut în prizonieratul sovietic a fost declarat în sfârșit mort, la 80 de ani de la sfârșitul războiului. Familia a cerut abia anul trecut declararea judecătorească a decesului. De regulă, la procedura prin instanță se apelează în lipsa unor acte clare care să ateste decesul, pentru soluționarea unor cauze legate de moșteniri, scrie Ziarul de Iași.
Soldatul a fost mobilizat în februarie 1944
Născut la Bivolari, Dumitru I. fusese mobilizat în februarie 1944, în Regimentul 12 Infanterie. Pe 23 august 1944, fusese declarat dispărut pe front. De fapt, se întâmplase cu el același lucru petrecut cu alți aproximativ 120.000 de militari români, menționează sursa citată.
După spargerea frontului la Iași de către sovietici, armata română a întors armele împotriva germanilor, foștii aliați. Armistițiul cu sovieticii a fost semnat abia pe 12 septembrie. Practic, de pe 23 august și până pe 12 septembrie 1944, soldații români au fost în continuare considerați inamici de către sovietici, aproximativ 120.000 de militari fiind făcuți prizonieri.
Dumitru I. a fost trimis de sovietici în lagărul 204/1 situat în regiunea Astrahan, pe malul drept al Volgăi, aproape de vărsarea în marea Caspică. Aici a și decedat, la mijlocul lunii decembrie a anului 1944, fiind înmormântat în cimitirul Trusovo. Acasă nu s-a mai știut nimic de el până în primăvara anului trecut, când Unitatea Arhive Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe a confirmat soarta tragică a militarului.
Ce spune legea despre persoanele dispărute în împrejurări deosebite
Conform legii, persoana dispărută în împrejurări deosebite, cum sunt inundațiile, cutremurele, naufragiile ori războiul poate fi declarată decedată după trecerea a cel puțin șase luni de la data împrejurării în care a avut loc dispariția.
De asemenea, atunci când este sigur că decesul s-a produs, deși cadavrul nu poate fi găsit sau identificat, moartea poate fi declarată de un judecător fără a se mai aștepta împlinirea vreunul termen.
Dumitru I. a fost declarat decedat, hotărârea Judecătoriei urmând să fie afișată timp de două luni la sediul instanței, la cel al primăriei Bivolari și la ultimul domiciliu cunoscut al militarului, pentru situația puțin probabilă în care cineva ar avea informații că acesta este încă în viață.