SMURD a preluat o femeie originară din Republica Moldova care a suferit un accident rutier în Polonia

  • 05 Februarie 2023 11:00
SMURD a preluat o femeie originară din Republica Moldova care a suferit un accident rutier în Polonia

Echipajul SMURD din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în comun cu lucrătorii medicali ai Institutului de Medicină Urgentă au efectuat o operațiune transfrontalieră terestră mixtă pentru transportarea din Polonia în țara noastră a unei femei în vârstă de 54 de ani, cetățean al Republicii Moldova cu viză de reședință în Tiraspol.

Pacienta a suportat în Polonia un accident rutier și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceasta a fost stabilizată inițial de medicii din Polonia și spitalizată în orașul Ostrow Mazowecka.
 
Ulterior în urma comunicării între autoritățile medicale din țara noastră și Polonia s-a luat decizia ca femeia să fie adusă la Institutul de Medicină Urgentă din Republica Moldova pentru ulterioare îngrijiri medicale.
 
Astfel, echipajul mixt de medici și paramedici a transportat în siguranță pacienta la Chișinău prin intermediul unei ambulanțe SMURD de terapie intensivă mobilă.
 
Pe parcursul drumului aceasta nu a suportat complicații fiind permanent monitorizată. În capitală, persoana a fost internată la Institutul de Medicină Urgentă, unde urmează să-i fie acordate îngrijirile de rigoare. Potrivit IGSU aceasta este a doua misiune terestră transfrontalieră SMURD realizată pentru cetățenii din țara noastră.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
17,43
Nori împrăștiați
Umiditate:63 %
Vint:1,19 m/s
Tue
22
Wed
22
Thu
18
Fri
18
Sat
21
Arhivă Radio Chișinău