Situația critică a patrimoniului cultural al Ucrainei distrus de agresiunea militară rusă, discutată de Sergiu Prodan și omologul său de la Kiev, Mykola Tochytckyi

  • 09 Ianuarie 20:12
Situația critică a patrimoniului cultural al Ucrainei distrus de agresiunea militară rusă, discutată de Sergiu Prodan și omologul său de la Kiev, Mykola Tochytckyi

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a avut o discuție telefonică cu Excelența Sa, Mykola Tochytckyi, Ministrul Culturii și Comunicării Strategice din Ucraina. Principala temă abordată a fost situația critică din Ucraina, unde patrimoniul cultural este supus unor distrugeri masive cauzate de agresiunea militară rusă.

Potrivit Ministerului Culturii, în cadrul discuției, ministrul Mykola Tochytsckyi a prezentat o evaluare a pagubelor suferite de obiectele de patrimoniu cultural ucrainean, subliniind importanța cooperării internaționale pentru conservarea identității naționale și a valorilor culturale a țării sale. Ministrul Sergiu Prodan și-a exprimat solidaritatea față de poporul ucrainean și a reiterat angajamentul Republicii Moldova de a sprijini protejarea moștenirii culturale în acest context dificil, menționând faptul că în Republica Moldova este o deschidere fără precedent față de artiștii ucraineni. Mulți dintre ei s-au încadrat în instituțiile de cultură de aici și creează cu succes în RM.

Ministrul ucrainean l-a invitat pe Sergiu Prodan la Reuniunea Miniștrilor Culturii din Statele Partenere privind protejarea patrimoniului cultural și a identității naționale a Ucrainei, eveniment care va avea loc în perioada 31 ianuarie - 2 februarie 2025, la Ujhorod, Ucraina.

Această reuniune va oferi o platformă importantă pentru consolidarea eforturilor regionale și internaționale în vederea protejării patrimoniului cultural, afectat de război, și va permite schimbul de experiențe și bune practici în acest domeniu vital. Un for similar a avut loc în vara anului 2022, la Lviv, iar ca urmare - 2023 a fost declarat Anul Culturii Ucrainene în Republica Moldova, pe parcursului căruia au avut loc numeroase evenimente și acțiuni menite să susțină și să încurajeze spiritul ucrainenilor afectați de război. 

Ministerul Culturii al Republicii Moldova își reafirmă deschiderea pentru colaborarea cu Ucraina și alte state partenere, în spiritul solidarității culturale și al respectului pentru patrimoniul comun al umanității.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,4
Cer senin
Umiditate:88 %
Vint:2,57 m/s
Fri
7
Sat
2
Sun
2
Mon
0
Tue
-1
Arhivă Radio Chișinău