Sistemul de iluminat public stradal din municipiul Cahul va fi modernizat, cu o investiție de peste 38 milioane de lei

  • 11 Februarie 20:00
Sistemul de iluminat public stradal din municipiul Cahul va fi modernizat, cu o investiție de peste 38 milioane de lei

Sistemul de iluminat public stradal din municipiul Cahul va fi modernizat, aducând beneficii pentru circa 40 de mii de locuitori. Contractul pentru desfășurarea lucrărilor a fost semnat astăzi între Primăria municipiului Cahul, Agenția de Dezvoltare Regională Sud și compania care va realiza proiectul, transmite MOLDPRES.

nițiativa prevede că vor fi modernizate și extinse rețelele de iluminat pe o lungime de 87,6 km. În plus, vor fi instalate 2.397 de corpuri de iluminat LED și montați 765 de piloni de iluminat. De asemenea, pentru a asigura un control eficient al funcționării și întreținerii iluminatului public de la distanță, va fi implementat un sistem de telegestiune.

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 38,46 milioane de lei, dintre care 33,75 milioane de lei provin din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar 5,04 milioane de lei reprezintă contribuția Primăriei municipiului Cahul. Lucrările vor dura aproximativ 12 luni.

La semnarea contractului a participat și viceprim-ministrul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, aflat într-o vizită de lucru la Cahul. Oficialul a spus că proiectul va fi urmat de alte inițiative pentru modernizarea infrastructurii de apă și canalizare la Cahul, reabilitarea drumurilor și îmbunătățirea condițiilor de viață ale locuitorilor.

„Felicit locuitorii municipiului Cahul pentru începutul celei de-a doua etape a proiectului de extindere a iluminatului stradal. Angajamentul nostru la minister este să susținem dezvoltarea tuturor regiunilor și orașelor. Programul național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere, elaborat și implementat de MIDR împreună cu Agențiile de Dezvoltare Regională, și-a demonstrat viabilitatea și eficiența, iar astăzi avem șase orașe mari în regiunile de nord, centru și sud ale țării, care atrag în jurul lor satele din apropiere, devenind adevărate centre de dezvoltare social-economică. Acesta este modelul de dezvoltare pe care trebuie să-l multiplicăm și să-l susținem în continuare. Orașul Cahul întrunește toate criteriile necesare pentru a fi considerat un pol de dezvoltare autentic în sudul țării, iar acest proiect reprezintă doar un prim pas, urmat de alte inițiative pentru modernizarea infrastructurii de apă și canalizare, reabilitarea drumurilor și îmbunătățirea condițiilor de viață ale locuitorilor”, a declarat Vladimir Bolea.

În cadrul vizitei la Cahul, ministrul Vladimir Bolea s-a întâlnit și cu președinții de raion din regiunea de sud. Subiectele discutate s-au referit la consolidarea colaborării între autoritățile publice de nivelul II și autoritățile locale de nivelul I, pentru a asigura o implementare mai eficientă a proiectelor de dezvoltare locală și regională în cadrul Programului Național „Satul European”, ediția II.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
-3,76
Cer senin
Umiditate:74 %
Vint:5,66 m/s
Wed
-0
Thu
1
Fri
3
Sat
-0
Sun
-2
Arhivă Radio Chișinău