Sistemul de asistență medicală urgentă din R. Moldova a fost supus unei evaluări realizate de Misiunea Tehnică a Organizației Mondiale a Sănătății
-
21 Iunie 2021 17:35
Sistemul de asistență medicală urgentă din Republica Moldova a fost supus unei evaluări realizate de Misiunea Tehnică a Organizației Mondiale a Sănătății, în perioada 7-11 iunie. Procesul a constat în autoevaluarea sistemului medical de către experții naționali în baza unui chestionar elaborat de experții OMS, vizite în teritoriu și discuții în focus grup sub ghidarea experților internaționali. Evaluarea a avut scopul de a identifica prioritățile sistemului pentru următoarea perioadă, au anunțat autoritățile din sănătate.
De asemenea, aceasta va servi drept suport în elaborarea noului Program național de dezvoltare a asistenței medicale de urgență pentru următorii 5 ani și va contribui la stabilirea priorităților în domeniu pentru Strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate din Republica Moldova „Sănătate 2030”.
„Evaluarea asistenței medicale de urgență este primul exercițiu de acest fel în Republica Moldova. Sistemul a fost evaluat în baza chestionarului online standardizat OMS - Emergency Care System Assessment (ECSA), un instrument comprehensiv, ce va permite alinierea în continuare a sistemului național la standardele internaționale. Acest exercițiu important și misiunea tehnică a OMS și a specialiștilor din Israel va ajuta factorii de decizie să dispună de o evaluare la zi a sistemului de asistență medicală de urgență, să cunoască lacunele și să stabilească prioritățile pentru dezvoltarea de mai departe a acesteia”, a subliniat reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății în Republica Moldova, Igor Pokanevych.
Secretarul de Stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Igor Curov, a notat că recent s-a finalizat al patrulea program de dezvoltare a asistenței medicale de urgență, fiind evidențiat serviciul de urgență 112, actualizarea bazei legislative și normative cu privire la standardele organizației, funcționării serviciului medical de urgență la etapa de pre-spital, la unități de terapie intensivă și altele. El a subliniat că problema medicinii de urgență este una stringentă, inclusiv problema organizării, transferul și transportarea pacienților.
Misiunea de suport în evaluarea sistemului de Asistență Medicală de Urgență din Republica Moldova a fost organizată și susținută de Organizația Mondială a Sănătății și de Ministerul Sănătății din Israel.