Sistem de management anti-mită la Spitalul clinic „Sfântul Arhanghel Mihail”
-
30 Noiembrie 2018 14:33
În cadrul Spitalului clinic municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” urmează să fie implementat un sistem de management anti-mită.
Planul de a implementa acest sistem, conform standardului internațional ISO 37001, a fost prezentat în cadrul unei conferințe naționale, organizate în cadrul unui proiect sprijinit financiar de Ministerul Afacerilor Externe al României prin Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare – RoAid, transmite IPN.
În cadrul conferinței naționale, Artur Răducanu, prim secretar în cadrul Ambasadei României la Chișinău, a reiterat faptul că Guvernul României susține integrarea europeană a Republicii Moldova și are speranțe că direcția Republicii Moldova va fi una europeană. Prin implementarea standardelor europene și internaționale precum ISO 37001 – sistem de management anti-mită, spitalele contribuie la această direcție asumată încă din anul 2009.
Anca Ștefiuc, reprezentant al Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare – RoAid, a dat asigurări că Republica Moldova este în continuare o prioritate pentru asistența oficială pentru dezvoltare a României. Anca Ștefiuc a prezentat proiectele finanțate de Guvernul României în Republica Moldova, printre care și proiectul de renovare și utilare a secțiilor Institutului Mamei și Copilului.
Reprezentantul Centrului Național Anticorupție, Ion Pruteanu, i-a încurajat pe toți cei prezenți la conferința națională să facă eforturi pentru a combate corupția în instituțiile pe care le reprezintă.
Svetlana Chișlaru, vicedirector al Spitalului clinic municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” , a dat asigurări că instituția pe care o reprezintă va depune toate eforturile necesare pentru a implementa procedurile anti-mită. Acestea sunt elaborate de Centrul de Inovare și Politici din Moldova, precum și de compania de consultanță Integrity Solutions în cadrul proiectului „Management eficient la nivelul Spitalului clinic municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” din Chișinău – Auto-evaluare și standardizare pentru o administrație performanta”.
Centrul de Inovare și Politici din Moldova, în parteneriat cu Integrity Solutions, vor continua, timp de 12 luni, să sprijine managementul Spitalului „Sfântul Arhanghel Mihail” din Chișinău, să implementeze corespunzător standardul anti-mită ISO 37001, astfel încât să contribuie la prevenirea corupției în această instituție medicală, care să devină un exemplu de bune practici în domeniu.