O istorie mitologică rescrisă a Victoriei

După prăbușirea Uniunii Sovietice, încercarea de democratizare și modernizare a societăți ruse în linii mari a eșuat, iar dependența economiei ruse de exportul de materii prime a crescut, accentuând delăsarea tehnologică. În condițiile când nu s-a putut împiedica alunecarea Rusiei la nivelul anexei de materie primă în cadrul economiei internaționale, regimului de la Kremlin, pentru a supraviețui politic, nu i-a rămas nimic la îndemână decât să facă din țară o putere mondială la nivel virtual și simbolic. În acest fel, rușilor li s-a oferit ideea de refacere a imperiului, care, în cele din urmă, s-a prefăcut într-o tentație pentru o populație umilită și confuză, căreia autoritățile nu mai pot oferi altceva decât participarea la măreția mitologizată. Nu este de mirare că mândria imperială stăpânește azi masele din societatea rusă cu atât mai mult cu cât aceste mase înseși sunt supuse umilinței și extorcării în relațiile de zi cu zi cu statul. Pentru majoritatea rușilor resentimentul față de sinele umilit este înlocuit cu acceptul agresiunii externe și majoritatea dintre ei acceptă acest substitut.

Tot așa cum, pentru a stăpâni mințile rușilor, în Rusia lui Putin a fost monopolizată victoria asupra hitlerismului și a fost construită o istorie mitologică rescrisă pe interesul Kremlinului. În consecință, mainstreamul societal rusesc a perceput anul 1991 nu ca o eliberare de blestemul mentalului imperial și teribila teroare sovietică, ci ca o pierdere a „marii țări învingătoare” și pe care încă majoritatea rușilor o deplâng. În plină concordanță cu acest mental colectiv rus Putin a numit prăbușirea Uniunii Sovietice ca „cea mai mare tragedie geopolitică a secolului XX”, chiar dacă în realitate această pretinsă tragedie a culminat cu eliberarea a zeci de popoare de jugul colonial al Moscovei.

Răspunsul la celebra întrebare a lui Evtușenko

O adevărată blasfemie la care a recurs regimul de la Kremlin a devenit transformarea delirantă a sensului Victoriei asupra fascismului în argument de justificare a agresiunii ruse în Ucraina. Tot așa cum din simbol al durerii și al memoriei, panglica Sf. Gheorghe a devenit un simbol al războiului fratricid, un semn distinct al ocupantului rus. Propaganda rusă a creat în imaginația multor oameni o continuare virtuală a Marelui Război Patriotic sub forma războiului din Ucraina, unde ucrainenii au luat locul „fasciștilor”, iar ticăloșii ucigași de la Bucea apar ca eroi eliberatori. În această ordine de idei, ziua Victoriei de 9 mai și-a schimbat semnul în opus: acum nu aduce pace, ci sabie și război, iar răspunsul la celebra întrebare a lui Evtușenko dacă „rușii vor război” este deja afirmativ.

În aceste condiții istorice noi este nevoie de o conștientizare responsabilă a faptului privind ziua plină de simbolism a 9 mai, care a devenit și ea o victimă a acestei falsificări gigantice pusă la cale de propaganda revanșei imperialiste a Moscovei. Drept urmare, chiar și panglica nevinovată Sf. Gheorghe a devenit un simbol nu numai și nu atât al gloriei militare și al recunoștinței față de eroi, ci al preferințelor politice specifice ce țin de imperialismul agresiv și revanșard, iar în țările post-sovietice - loialitate față de Moscova și nu față de propriul stat. Și în Republica Moldova simbolismul panglicii Sf. Gheorghe a degenerat în imaginea gândacului de colorado, tot mai mult prefăcându-se în însemnul coloanei a cincea antinaționale.

Nu unul, ci două „marșuri ale Victoriei”

Însă forțele pro-Kremlin în Republica Moldova nu doresc să cedeze, ele continuă să sfideze și bunul simț, și siguranța națională. Recent, la Bălți, un grup de socialiști în frunte cu liderul său, Dodon, purtând provocator panglica colorado atârnată pe piept, au defilat într-un marș spre tanc unde au depus flori. Președintele PSRM a ținut să reamintească că, în 2024, se împlinesc 80 de ani de la ceia ce el a numit eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă. „Sunt convins că în acest an trebuie să organizăm două Marșuri ale Victoriei - la 9 Mai și la 24 august, în ziua aniversării eliberării Chișinăului în urma operațiunii Iași-Chișinău”, a conchis Igor Dodon.

Nu rămâne nicio îndoială că marșul dodonist de 9 mai și în acest an va fi perfect sincronizat cu festivitatea plină de semnificație imperialistă de la Moscova din aceiași zi. Tot așa cum 9 mai din acest an la Chișinău va purta o conotație electorală precisă de promovare în alegerile prezidențiale din Republica Moldova a candidatului Moscovei și, prin cumul, a coloanei a cincea pro-imperiale. Iar mesajul pe care îl va trimite societății moldovenești acest marș al nostalgicilor sovietici și al agenturii ruse în Moldova a fost formulat explicit de către însuși Dodon și sună în original ca „nași uje blizco”.

„Fântâna Albă” – un „Katyn” uitat al neamului nostru

Spectacolul colorado de la Bălți al ortacilor lui Dodon a anticipat doar cu câteva zile aniversarea unuia din cele mai tragice evenimente din istoria neamului nostru – masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941. În acea zi de Paști, 3000 de români-moldoveni îmbrăcați în straie de sărbătoare, încolonați și cu preoți în fată, purtând icoane și steaguri au plecat către proaspăt inaugurată de sovietici graniță cu România, încercând să se salveze de opresiunea ocupantului ruso-sovietic. Majoritatea din acești 3.000 de români din Bucovina au murit pe 1 aprilie 1941, secerați de mitralierele „eliberatorilor” doar pentru că au vrut să părăsească teritoriul ocupat de Armata Roșie și să revină la patria mamă de care fuseseră dezlipiți forțat în iunie 1940.

Foarte puțină lume la Chișinău și-a adus aminte, pe 1 aprilie, despre evenimentul Fântâna Albă – acest adevărat Katyn al neamului nostru. În schimb, la Bălți, socialiștii pro-Moscova din plin au făcut repetiția generală pentru 9 mai. Guvernanții moldoveni ar trebui să învețe de la ruși despre valoarea istoriei în procesul construcției prin politici de stat a identității naționale. Altminteri cum se explică că până astăzi un număr impunător de cetățeni moldoveni, în lipsa unor politici de stat robuste și sistemice de emancipare națională, cred și afirmă că „cu rușii a fost mai bine”. Și această percepție dăinuie în memoria colectivă în pofida realității când mii de conaționali de ai noștri au fost mitraliați fără milă de ocupantul ruso-sovietic, cum s-a întâmplat la Fântâna Albă, sute de mii au murit înfometați de regimul ocupant, alte sute de mii deportate fără întoarcere în Siberia, iar milioane de români-moldoveni au fost mancurtizați prin politici feroce de deznaționalizare.

Idei și resurse pentru cunoașterea adevărului

Astăzi acești oameni și urmașii lor sunt lăsați în necunoașterea adevărului istoric la cheremul propagandei ruse, ei sincer crezând că pe 9 mai au fost cu adevărat eliberați. În realitate, acei care îi cheamă pe moldoveni de 9 mai să sărbătorească eliberarea, de fapt, le pregătesc încă o baie de sânge și jugul unei noi ocupații de către fostul imperiu cotropitor.

Iar lecția pentru guvernanții pro-europeni constă în necesitatea conștientizării imperativului de a nu se limita doar la a restricționa difuzarea propagandei ruse, dar și de a dezvolta idei și resurse capabile să imprime mentalului colectiv din societatea moldovenească cunoașterea adevărului despre interesul nostru național autentic.