SIMULARE | 2.200 de răniți și 875 de morți la Iași, în cazul unui cutremur de 7 pe Richter, în Vrancea

  • 02 Noiembrie 2016 08:11
SIMULARE | 2.200 de răniți și 875 de morți la Iași, în cazul unui cutremur de 7 pe Richter, în Vrancea

Ministerul român de Interne a actualizat statistica simulării intervenției în cazul unui cutremur cu magnitudinea de peste 7, pe care l-a desfășurat marți, pe 1 noiembrie, anunțând că primele forțe suplimentare au ajuns în București la aproximativ trei ore de la declanșarea alarmei, pentru a îi ajuta pe cei 6.000 de răniți și 3.000 de sinistrați fictivi.

"Primele forțe suplimentare au ajuns în București în jurul orei 10.55, până în 3 ore de la declanșarea alarmei. Este vorba de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dâmbovița. Ulterior, până în jurul orei 11.52 în București au ajuns și celelalte forțe de sprijin, astfel: ISU Prahova la 11.21, ISU Teleorman la 11.52 și tot atunci ISU Ialomița, iar ISU Giurgiu la 13.20. În baza de operații Ciolpani au ajuns echipajele de intervenții din Galați și Mureș la orele 15.26, respectiv 16.52. La Iași forțele suplimentare ale ISU Botoșani au ajuns în jurul orei 13.45 și acționează în teren, iar ISU Bihor se afla la ora 20.00 la Gura Humorului, județul Suceava, continuându-și drumul către Iași. De asemenea, potrivit scenariului, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va interveni la Iași, iar Gruparea de Jandarmi Mobilă de la Ploiești va interveni la București.", anunță Ministerul Afacerilor Interne de la București, citat de MEDIAFAX.

Astfel, evacuarea din București se face după cum urmează: din Piața Unirii vor fi îmbarcate 500 de persoane pentru a fi evacuate în județele: Argeș și Dâmbovița; din Parcul Tineretului vor fi îmbarcate 400 de persoane pentru a fi evacuate în județele Prahova și Buzău; din Piața Delfinului vor fi îmbarcate 500 de persoane pentru a fi evacuate în județele Călărași, Giurgiu și Ialomița; din Piața Charles de Gaulle vor fi îmbarcate 200 de persoane pentru a fi evacuate în județul Teleorman.

Persoanele din Iași rămase fără locuință vor fi adăpostite în județele Vaslui, Neamț, Suceava și Botoșani. Din Parcul Copou vor fi îmbarcate 350 de persoane pentru a fi evacuate în județele Bacău și Botoșani

În ceea ce privește dificultățile pe care forțele MAI le-a întâmpinat în urma intervenției, acestea sunt: asigurarea cazarmamentului în spațiile de cazare puse la dispoziție pentru persoanele sinistrate; asigurarea hranei în primele ore după cazarea în centre a sinistraților; asigurarea hranei pentru forțele de intervenție relocate și condițiile de cazare ale acestora; gestionarea voluntarilor. Nevoia de organizare a acestora; gestionarea ajutoarelor oferite în astfel de situații de către ONG-uri, persoane fizice, sau alte organisme.

După primele 12 ore simularea MAI arată că în București au fost înregistrate 3.910 persoane rănite, 1.500 persoane decedate, iar 2.600 de persoane sunt sinistrate – rămase fără adăpost, iar în Iași sunt 2.200 persoane rănite, 875 decedate, 750 persoane sinistrate.

"Din punct de vedere al infrastructurii – au fost înregistrate avarii la: 147 de imobile, un spital, 4 școli, sediile a 2 agenți economici, precum și la rețeaua de transport gaz metan între uzina “Republica” și zona rezidențială. Din motive de securitate, utilitățile au fost sistate și vor rămâne așa până când vom avea certitudinea că infrastructura specifică poate funcționa în condiții de siguranță. Cele mai afectate zone din București au fost Centrul Istoric, cartierele Pantelimon, Băneasa și Pajura, precum și în zona Calea Moșilor și George Coșbuc. Din punct de vedere al infrastructurii, avem 60 de imobile avariate, o avarie structurală la un baraj, precum și o rupere de terasament în localitatea Târgu Frumos. Cea mai afectată zonă a fost zona centrală din Municipiul Iași. 45 dintre imobilele avariate nu mai pot fi locuite", transmite MAI.

Pentru răniți sunt disponibile imediat 5.757 paturi dintre care 326 de ATI, la care se adaugă disponibilizări suplimentare la șase ore 1.206 paturi din care 141 ATI și suplimentar la 12 ore 350 de paturi din care 290 ATI.

Exercițiul se numește „Seism 2016”, iar potrivit scenariului cutremurul a avut loc marți dimineața, în zona Vrancea, fiind afectate București și Iași. Structurile ISU din toată țara au fost alertate și au trecut la planul ROȘU de intervenție, care presupune ca întreg personalul să se prezinte la unitate. Efectivele ISU din județele care nu au fost afectate de seism vor pleca spre București și Iași, fiind alertate și alte structuri ale MAI dar și Statul Major General al Ministerului Apărării Naționale din România pentru oferirea de sprijin în caz de nevoie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:8,23 m/s
Sun
8
Mon
7
Tue
6
Wed
6
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău