SFS prezintă modificările efectuate în Codul fiscal privind impozitul pe venit, TVA, accize, impozite și taxe locale din 2025
-
03 Ianuarie 11:18
Începând cu data de 01 ianuarie 2025 intră în vigoare mai multe modificări la Codul fiscal privind impozitul pe venit, taxa pe valoare adăugată, accize, impozite și taxe locale, precizează un comunicat al Serviciului Fiscal de Stat.
Ajustarea noțiunii de ”locuință de bază”
Au fost extinse condițiile pentru a recunoaște drept locuință de bază locuința care constituie domiciliul/reședința contribuabilului în decursul ultimilor trei ani până la momentul înstrăinării, prin introducerea inclusiv și cazului în care domiciliul/reședința a fost anulată cu cel mult 90 zile calendaristice înainte de data înstrăinării.
Modificarea conținutului noțiunii de ”servicii profesionale”
În vederea concretizării listei subiecților impunerii cu impozit pe venit ca urmare a desfășurării serviciilor profesionale reglementate de legislația în domeniu, a fost inclusă și oricare altă activitate independentă desfășurată în conformitate cu legislația.
Introducerea Programului de stimulare pe termen lung (Stock-option plan)
A fost introdus tratamentul fiscal al titlurilor (cotelor) de participare achiziționate la un preț preferențial sau de a primi cu titlu gratuit în cadrul programului inițiat în cadrul unei persoane juridice sau în cadrul persoanelor juridice interdependente acesteia.
Respectiv, programul reglementează dreptul angajaților și administratorilor companiei, cu statut de rezidenți fiscali, de a achiziționa un număr determinat de titluri de participare emise de entitate, dar nu mai mult de 25% din capitalul social al persoanei juridice.
Scopul programului este păstrarea forței de muncă în cadrul companiei pentru o perioadă mai îndelungată, implicarea activă a angajatului și majorarea contribuției acestuia la dezvoltarea entității.
Pentru calificarea unui program ca fiind stock option plan, programul respectiv trebuie să cuprindă o perioadă minimă de trei ani între momentul acordării dreptului și momentul exercitării acestuia (achiziționării/primirii titlurilor (cotelor) de participare).
Drepturile acordate în cadrul stock option plan, în momentul acordării, în conformitate cu condițiile stabilite de Guvern vor constitui sursă de venituri neimpozabile.
Cheltuielile suportate de persoana juridică în scopul răscumpărării/anulării opțiunilor din stock option plan nu se vor permite spre deducere.
Creșterea sau pierderea de capital în cazul tranzacțiilor cu titluri (cote) de participare dobândite la preț preferențial sau gratuit în cadrul stock option plan se determină ca diferența dintre prețul de vânzare (suma încasată/venitul obținut) a titlurilor (cotelor) de participare și baza valorică a acestora. Baza valorică va constitui valoarea titlurilor (cotelor) de participare tranzacționate în cadrul stock option plan, care reprezintă prețul de achiziție preferențial stabilit la data acordării dreptului. Pentru titlurile (cotele) de participare dobândite cu titlu gratuit, baza valorică a acestora este considerată egală cu zero.
Revizuirea spectrului de facilități acordate de angajator
În noua redacție, se consideră facilitate plățile acordate salariatului de către angajator pentru recuperarea cheltuielilor personale, precum și plățile în favoarea salariatului, efectuate altor persoane, cu excepția plăților în bugetul asigurărilor sociale de stat, a plăților menționate la art.24 alin.(19) și (24) care nu depășesc plafonul stabilit de Guvern și a plăților menționate la art.24 alin.(193), (20) și (26) care nu depășesc plafonul prevăzut de art.24.
Totodată, nu sunt tratate drept facilitate:
- plățile acordate salariatului de către angajator în scopul compensării costurilor pentru serviciile alternative de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la trei ani în mărime ce depășește valoarea nominală deductibilă de 2.500 de lei lunar pentru fiecare copil al salariatului;
- cadourile în natură, inclusiv vouchere, oferite salariaților de către angajator, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia zilelor de sărbătoare nelucrătoare conform Codului muncii și a zilelor de naștere ale salariaților, al căror cuantum cumulativ depășește valoarea de 10% din salariul mediu lunar pe economie, prognozat și aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat fiecărui salariat.
Extinderea spectrului de venituri neimpozabile
Articolul 20 din Codul fiscal a fost completat cu noi surse de venit neimpozabile:
- veniturile persoanelor fizice rezidente obținute sub formă de creștere de capital sau dobânzi aferente valorilor mobiliare de stat și/sau aferente obligațiunilor emise de autoritățile administrației publice locale;
- veniturile obținute de persoanele fizice rezidente (cetățeni ai Republicii Moldova și apatrizi) de la înstrăinarea unui autoturism care a fost în proprietatea contribuabilului cel puțin trei ani până la data înstrăinării, cu excepția autovehiculelor de colecție de interes istoric sau etnografic;
- cadourile în natură, inclusiv voucherele oferite salariaților, al căror cuantum anual în raport cu un salariat nu depășește cumulativ valoarea de 10% din salariul mediu lunar pe economie, prognozat și aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat.
Revizuirea spectrului de cheltuieli deductibile
Ajustarea art.24 alin.(8), urmare a căreia, nu se permite deducerea pierderilor în urma vânzării sau schimbului proprietății, îndeplinirii lucrărilor și prestării serviciilor, efectuate, în mod direct sau mijlocit, între persoanele interdependente, cu excepția tranzacțiilor pentru care a fost aplicat principiul lungimii brațului la stabilirea prețului.
Ajustarea art.24 alin.(192) în vederea acordării dreptului la deducerea cheltuielilor efectuate atât în folosul angajatului, cât și în folosul studenților stagiari și/sau elevilor pentru orice plăți efectuate, în raport cu aceștia pentru care au fost calculate contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii și/sau au fost reținute primele de asigurare obligatorie de asistență medicală și impozitul pe venit.
Ajustarea art.24 alin. (193), prin care s-a permis deducerea cheltuielilor suportate și determinate de angajator, în folosul salariatului, pentru:
- cadouri în natură, inclusiv vouchere, oferite salariaților, al căror cuantum anual în raport cu un salariat nu depășește cumulativ valoarea de 10% din salariul mediu lunar pe economie, prognozat și aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat;
- perfecționarea salariaților, alta decât cea prevăzută la alin.(19), precum și pentru activitățile aferente consolidării culturii corporative și a spiritului de echipă, în modul stabilit de Guvern, în cuantum anual ce nu depășește 5% din valoarea calculată ca diferență între fondul de retribuire a muncii total pe întreprindere, determinat pentru anul precedent sau pentru anul curent, și fondul de retribuire a muncii persoanelor specificate la grupele minore 112 și 121 din Clasificatorul ocupațiilor din Republica Moldova din anul respectiv. În sensul prezentei litere, prin fond de retribuire a muncii se înțelege salariul, alte recompense pentru munca depusă, inclusiv ajutorul material;
- abonamente pentru utilizarea facilităților sportive în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic, achiziționate de la furnizori ale căror activități sunt încadrate la codurile 93.11, 93.12 sau 93.13 din Clasificatorul activităților din economia Moldovei, precum și de la intermediarii acestora, în mărime anuală de până la 50% din salariul mediu lunar pe economie, prognozat și aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat, în raport cu un salariat;
- contractarea serviciilor medicale în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat și aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat, în raport cu un salariat.
Ajustarea art.24 alin.(26) prin permiterea la deducere a cheltuielilor suportate și determinate de angajator pentru plățile efectuate, în folosul salariatului, în scopul compensării costurilor pentru serviciile alternative de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la trei ani în mărime ce nu depășește valoarea de 2.500 de lei lunar pentru fiecare copil al salariatului.
În vederea stabilirii unui plafon maxim deductibil pentru fiecare tip de cheltuieli prevăzut la art.24 alin.(193) din Codul fiscal, s-a exclus obligația de determinare a plafonului maxim deductibil pentru plățile respective, care a constituit 15% din valoarea calculată ca diferență dintre fondul de retribuire a muncii total pe întreprindere, determinat pentru anul curent și fondul de retribuire a muncii persoanelor specificate la grupele minore 112 și 121 din Clasificatorul ocupațiilor din Republica Moldova.
Acordarea dreptului de aplicare a metodei de amortizare accelerate pentru toate persoanele juridice
În vederea extinderii spectrului de instrumente axate pe eficientizarea proceselor de desfășurare a activității de întreprinzător, nu se va mai ține cont de tipologia întreprinderii (mare, mică, mijlocie, etc.), care este reglementată prin Legea nr.179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii.
Astfel, începând din 1 ianuarie 2025, deducerea în scopuri fiscale a amortizării se admite în mărime de până la 50%. Cealaltă parte a valorii mijlocului fix se va amortiza liniar pe perioada duratei de funcționare utilă.
Reglementarea dreptului la deducerea reducerilor pentru pierderi la active și la angajamente condiționate, calculate conform IFRS de către organizațiile de creditare nebancare
Începând din 1 ianuarie, organizațiile de creditare nebancare vor avea dreptul la deducerea provizioanelor destinate acoperirii eventualelor pierderi ce țin de nerestituirea creditelor nebancare și neachitarea dobânzilor aferente și acoperirii creanțelor ce țin de nerecuperarea ratelor și a dobânzilor de leasing financiar în limita provizioanelor calculate conform regulamentelor Băncii Naționale a Moldovei, pentru cei care țin evidența conform SNC.
Majorarea scutirilor acordate persoanelor fizice
În vederea atenuării impactului inflației asupra veniturilor cetățenilor, precum și asigurării susținerii familiilor cu copii au fost majorate scutirile acordate persoanelor fizice, după cum urmează:Extinderea spectrului de facilități acordate persoanelor fizice la determinarea impozitului pe venit
A fost extins spectrul facilităților acordate persoanelor fizice la determinarea impozitului pe venit prin acordarea dreptului la deducere a cheltuielilor suportate pe parcursul perioadei fiscale, pentru învățământul persoanelor întreținute – copii, oferite de instituțiile de învățământ prevăzute la art.15 din Codul educației:
a) instituție de educație antepreșcolară;
b) instituție de învățământ preșcolar;
c)instituție de învățământ primar, secundar, profesional tehnic, superior;
d) instituție de învățământ extrașcolar, etc.
Suma deductibilă, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat și aprobat de Guvern se aplică cumulativ la numărul total de copii și pentru toate tipurile de învățământ.
Se permite deducerea sumei achitate de către persoana fizică pentru procurarea primei de asigurare în baza contractului de asigurare încheiat în temeiul claselor de asigurări de viață, asigurări de sănătate, asigurări de incendiu și de alte calamități naturale, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat și aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat, pentru toate tipurile de contracte cumulativ.
Se permite deducerea dobânzilor achitate de către persoana fizică, pe parcursul perioadei fiscale, în cazul procurării primei locuințe în baza contractului de credit, altul decât cel contractat prin programele de stat, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat și aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat. Pentru locuința proprietate comună în devălmășie/cote-părți, dreptul la deducere se acordă fiecărui beneficiar al creditului, proporțional cotei-părți deținute, aplicată conform limitei stabilite.
Extinderea spectrului de organizații scutite de impozitul pe venit
- Extinderea spectrului de organizații necomerciale scutite de impozitul pe venit, prin completarea art.52 din Codul fiscal, cu organele de autoadministrare a profesiilor conexe justiției;
- La art. 52 alin. (1), lit. c) din Codul fiscal (organizația filantropică) se abrogă;
- Excluderea dreptului de trecere în cont impozitul pe venitul achitat în orice stat străin, pentru subiecții SIMM;
- Articolul 6919 a fost modificat prin excluderea obligației, pentru subiecții ce desfășoară activități prevăzute de Capitolul 103, de luare la evidență fiscală de către subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat în a cărei rază de activitate se află domiciliul indicat în buletinul de identitate, luarea la evidență fiind posibilă la oricare din subdiviziuni.
Reglementarea impozitării veniturilor nerezidenților obținute din darea în locațiune (sublocațiune) a unui bun imobil către persoanele fizice rezidente
Prin Legea nr. 214/2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală) a fost completat articolul 74 din Codul fiscal cu alineatul (11), care prevede că veniturile nerezidenților specificate la art. 71 alin. (1) lit. k) și k1) obținute de la alte persoane decât cele menționate la art. 90 din Cod urmează a fi supuse impozitului pe venit în mărime de 12% din valoarea lunară a contractului. Persoanele menționate sunt obligate să înregistreze contractul încheiat, în termen de 7 zile de la data încheierii acestuia, la Serviciul Fiscal de Stat. Impozitul se achită lunar, cel târziu la data de 25 a lunii în curs, în modul stabilit de Serviciul Fiscal de Stat.
În acest context, contribuabilii sus-menționați sunt obligați să înregistreze contractele menționate conform prevederilor Ordinului Directorului SFS nr. 622/2018.
Revizuirea condițiilor de prezentare a dării de seamă fiscale unificată (UNIF21)
A fost modificat art.83 alin. (11) din Codul fiscal. Prin urmare în vederea extinderii subiecților eligibili pentru depunerea dării de seamă unificate (UNIF21), au fost revizuite condițiile de prezentare a dării de seamă respective.
Astfel, prin derogare de la prevederile art.83 alin.(2) lit.d), întreprinzătorul individual sau gospodăria țărănească (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați pe parcursul întregii perioade fiscale nu depășește cinci unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA prezintă, nu mai târziu de data de 25 martie a anului următor anului fiscal de gestiune, o dare de seamă fiscală unificată (declarație) cu privire la impozitul pe venit.
Modificarea regulilor de determinare a proratei în contextul achitării impozitului pe venit calculat pentru perioadele fiscale 2023 – 2025
În acest context, conform modificărilor operate prin Legea nr. 214/2024 la art. 87 alin. (11) din Codul fiscal,prorata se aproximează, conform regulilor matematice, până la două semne după virgulă și se determină prin aplicarea următorului raport:
- la numărător se indică valoarea dividendelor achitate (înainte de reținerea impozitului pe venit conform art. 901 și 91);
- la numitor se indică valoarea totală a profitului până la impozitare reflectat în situațiile financiare pentru perioada fiscală din care se achită
Revizuirea modului de impozitare a salariilor
În noua redacție, angajatorul nu are obligația să urmărească pierderea dreptului de utilizare a scutirii personale.
Totodată, în vederea aplicării prevederilor art.88 ”Reținerea impozitului la sursa de plată” din Codul fiscal, noțiunea de ”angajator” se aplică prin analogie și aferent noțiunilor ”beneficiar de lucrări” (entitățile pentru care zilierii exercită activități necalificate cu caracter ocazional) și ”unitate în învățământ dual”.
Raporturile de mandat dintre persoana juridică și administrator se recunosc în scopuri fiscale drept raporturi de muncă și se impozitează similar salariului.
Modificarea Legii nr.1164/1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale Codului fiscal
A fost exclusă scutirea de plata impozitului pentru atelierele curative de producție (de muncă) de pe lîngă spitalele de psihiatrie ale Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în care muncesc persoane handicapate.