Setul de recomandări elaborat de OMS a fost transmis în această dimineață la Tiraspol. EXPERT: Nu este clar dacă vor respecta sau nu
-
09 Iunie 2020 14:56
Autoritățile de la Chișinău cheamă Tiraspolul la masa de negocieri pentru a identifica măsuri privind ocrotirea sănătății cetățenilor din stânga Nistrului, în contextul pandemiei de COVID-19. Apelul a fost făcut de către vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, în urma unor recomandări ale reprezentanților Organizației Mondiale a Sănătății, care au întreprins o vizită de lucru în regiunea transnistreană.
Raportul OMS include un set de recomandări care înglobează șase obiective majore. Acestea vizează sistemul de laborator, supravegherea și evaluarea riscurilor, gestionarea cazurilor, prevenirea și controlul infecțiilor, logistică, achiziție și aprovizionare.
Printre acțiunile imediate ce trebuie implementare pentru redresarea situației referitoare la COVID-19 în regiunea transnistreană se numără instruirea personalului medical, inclusiv, privind utilizarea echipamentului de protecție. Un alt element vizat în raportul OMS se referă la elaborarea procedurilor operaționale standarde. Este vorba despre schimbul de pacienți, dar și de informații și date, a informat Cristina Lesnic.
„O altă prioritate inclusă în raport este consolidarea capacităților, ceea ce înseamnă supravegherea infecțiilor respiratorii, aplicarea ghidurilor OMS pentru testare. La fel, în raportul OMS se regăsește și revizuirea protocoalelor de tratament, dar și evaluările comune ce țin de laborator și revizuirea necesităților logistice.”
Setul de recomandări elaborat de Organizația Mondială a Sănătății a fost transmis în această dimineață autorităților de la Tiraspol, dar și misiunii OSCE în Republica Moldova, a informat vicepremierul pentru reintegrare.
„Ca pas următor, cum vedem noi implementarea recomandărilor OMS, este revenirea la masa de negocieri a experților în domeniul medical. Stabilirea, poate, a unei foi de parcurs în care ar putea să contribuie și Tiraspolul pentru a putea ajuta oamenii. Deci, noi nu facem divizări între cetățenii care locuiesc pe malul stâng al Nistrului și cetățenii de pe malul drept al Nistrului. Mai mult, vreau să menționez că cetățenii Republicii Moldova din regiunea transnistreană sunt arondați, din punct de vedere medical, inclusiv, la centrele medicale care se regăsesc pe malul drept al Nistrului și pot beneficia de servicii de calitate, inclusiv, de alegere a serviciilor medicale pe malul drept al Nistrului.”
Solicitat de Radio Chișinău, avocatul Asociației Promo-Lex, Pavel Cazacu, a subliniat că este importată implementarea recomandărilor OMS pentru sistemul medical din stânga Nistrului. În același timp, el se arată sceptic că autoritățile neconstituționale de la Tiraspol vor ține cont de acestea.
„Este greu de spus în ce măsură vor ține cont. Trebuie să ne uităm în trecut la deciziile sau la actele care au fost adoptate de către structurile locale de la Tiraspol. În mare parte ei și-au ignorat angajamentele asumate față de locuitorii regiunii transnistrene și nu este clar dacă vor respecta sau nu. Părerea mea că este important să respecte aceste recomandări și aceste concluzii. Aceste recomandări au scopul de a fi o foaie de parcurs pe viitor pentru sistemul medical. Scopul final este până la urmă oamenii.”
Potrivit Cristinei Lesnic, Biroul Politici de Reintegrare a recepționat până acum 95 de sesizări din partea medicilor din stânga Nistrului care nu au putut să se deplaseze la domiciliu sau serviciu din cauza interdicțiilor impuse de Tiraspol la traversarea liniei administrative.