Sesiunea de examene din luna iulie ar putea fi anulată
-
01 Iulie 2020 16:15
Sesiunea de examene din luna iulie ar putea fi anulată. Membrii Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a Parlamentului au anunțat astăzi că vor propune plenului Legislativului adoptarea proiectului de lege pentru modificarea Legii privind anularea examenelor naționale de absolvire, sesiunea de examene 2020, comunică MOLDPRES.
Proiectul aprobat de comisie prevede anularea examenelor pentru mai multe categorii de tineri, în sesiunea planificată pentru luna iulie anul curent. Documentul prevede eliberarea diplomei de bacalaureat care conferă dreptul de admitere în învățământul superior și în învățământul profesional tehnic postsecundar nonterțiar pentru restanțierii din anii precedenți, persoanele care au finalizat programa de liceu în instituțiile de învățământ superior și persoanele care au solicitat susținerea examenului de bacalaureat în regim de externat și au finalizat programa de liceu cu medii anuale la disciplinele școlare și media generală mai mari sau egale cu „5” (cinci), care s-au înscris, în termenele stabilite, pentru a susține examenul de bacalaureat în sesiunea de examene 2020.
Proiectul vizează 223 de studenți ai anului I din stânga Nistrului, 355 de candidați înscriși pentru susținerea examenului în regim de externat și 2054 de restanțieri.
Sursa:Moldpres