Serviciului Fiscal își prelungește programul de muncă cu două ore pentru depunerea în timp a declarațiilor pe venit

  • 23 Martie 2018 11:40
Serviciului Fiscal își prelungește programul de muncă cu două ore pentru depunerea în timp a declarațiilor pe venit

Persoanele juridice au la dispoziție timp până pe 26 martie inclusiv, ora 19.00, pentru a prezenta declarațiile cu privire la impozitul pe veniturile obținute în 2017, transmite IPN cu referire la o notă a Serviciului Fiscal de Stat.

Pentru rezidenții Republicii Moldova care desfășoară activitate de întreprinzător, precum și pentru cei care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției, impozitul pe venit se aplică aferent venitului obținut din orice sursă în Republica Moldova și în afara țării, cu excepția deducerilor și scutirilor la care au dreptul.

Darea de seamă cu privire la impozitul pe venit poate fi depusă la SFS sau în mod electronic. Cota impozitului aplicată asupra veniturilor obținute de persoanele juridice este de 12%.

Pentru persoanele juridice care practică activitate profesională (birourile asociate de avocați, birourile asociate de mediatori), dar și pentru persoanele care practică activitate profesională în sectorul justiției (notari, executori judecătorești, avocați, administratori autorizați) cota de impozitare este de 18%.

Cota de impozitare aplicată asupra veniturilor întreprinzătorilor individuali constituie 7% dacă suma veniturilor obținute este de până la 31 140 lei și 18% dacă veniturile depășesc această sumă.

Cota impozitului pe venit pentru gospodăriile țărănești (de fermier) este de 7%, iar pentru persoanele fizice care desfășoară activități independente (de comerț) cota de impozitare prevăzută este de 1%, dar nu mai puțin de 3000 de lei anual.

Tot până pe 26 martie inclusiv, sunt obligate să prezinte declarațiile cu privire la impozitul pe venit organizațiile necomerciale. Cota de impozitare pentru acestea este de 12%.

Serviciul Fiscal de Stat anunță prelungirea programului de muncă cu două ore pentru 23 martie. Sâmbătă și duminică, 24-25 martie, declarațiile vor fi recepționate între orele 8.00 și 15.00. În ultima zi de prezentare a declarațiilor, pe 26 martie, de asemenea programul de lucru va fi extins cu două ore.

Pentru persoanele fizice (cetățeni) data-limită de prezentare a declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru 2017 este 2 mai 1918.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău