Serviciul Vamal a lansat un instrument online de facilitare a comerțului
-
29 Martie 2022 09:53
Serviciul Vamal a anunțat astăzi că a lansat un instrument online de facilitare a comerțului (ITC-WCO Rules of Origin Facilitator), care permite identificarea informațiilor legate de acordurile comerciale, taxele vamale aplicabile în funcție de destinația finală, reguli de origine specifice fiecărui produs, precum și informații privind certificatele de origine, comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, sistemul de căutare în regim online a fost lansat de către Organizația Mondială a Vămilor (WCO) de comun cu Centrul de Comerț Internațional (ITC), scrie MOLDPRES.
Astfel, agenții economici implicați în comerțul internațional au posibilitatea să folosească acest instrument în scopul consultării informației referitor la regulile de origine, asupra prețului și competitivității produselor fabricate, precum și influențează asupra deciziilor companiilor privind investițiile și identificării furnizorilor de materie primă.
Regulile de origine sunt utilizate pentru a determina țara de origine a mărfurilor. În funcție de originea mărfurilor, la importul acestora poate fi aplicat un tratament tarifar preferențial ce constă în scutire sau reducere de taxă vamală.
Instrumentul online este gratuit și disponibil la următorul link: www.findrulesoforigin.org.