Serviciul public de sănătate din Marea Britanie, decorat de regina Elisabeta a II-a
-
05 Iulie 2021 09:55
Regina Elisabeta a II-a a acordat Serviciului Național de Sănătate (NHS), foarte solicitat de pandemia de COVID -19, Crucea lui George (George Cross), cea mai înaltă distincție civilă din Regatul Unit, relatează AFP.
''Această decorație răsplătește tot personalul NHS, trecut și prezent, în toate domeniile și în cele patru națiuni'' ale Regatului Unit - Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord -, se arată într-un mesaj scris de regină.
''În mod colectiv, timp de mai bine de șapte decenii, ei au sprijinit populația țării noastre cu curaj, compasiune și dăruire, demonstrând nivelul înalt al serviciului public'', a adăugat ea.
Instituită în 1940, distincția Crucea lui George recompensează eroismul și actele de curaj în circumstanțe de pericol extrem.
La apogeul pandemiei din această iarnă, Serviciul Național de Sănătate a fost la un pas de colaps, într-una dintre cele mai afectate țări din Europa, cu 128.000 de morți.
Datorită ''devotamentului'' și sentimentului ''datoriei'' personalului său, NHS ''a salvat nenumărate vieți, iar Crucea lui George este simbolul recunoștinței națiunii'', a declarat, la rândul său, premierul britanic Boris Johnson, el însuși grav afectat de coronavirus și internat în spital la terapie intensivă în primăvara anului 2020.
Boris Johnson urmează să țină luni o conferință de presă cu privire la ridicarea majorității ultimelor restricții programată pentru 19 iulie în Anglia.
Sursa: AGERPRES