Serviciul de Informații Externe al Estoniei: Rușii pregătesc atacuri cibernetice împotriva țărilor baltice
-
09 Februarie 2018 11:40
Rusia pregătește atacuri cibernetice împotriva țărilor baltice, cu prilejul celebrării centenarului independenței acestor state - potrivit Serviciului de Informații Externe al Estoniei, citat de agenția de știri BNS (Baltic News Service).
Sursa precizează că, în anul 2018, Lituania, Letonia și Estonia celebrează centenarul independenței, iar propaganda rusă încearcă să diminueze semnificația acestui eveniment.
În acest context, Serviciul de Informații Externe al Estoniei atrage atenția că informațiile difuzate de Kremlin sunt dominate de propagandă și mesaje emise de așa-numite centre care calomniază și demonizează centenarul celor trei țări baltice.
Una dintre primele astfel de acțiuni a fost o conferință intitulată "Războiul și revoluția din 1917-1920: apariția statalității finlandezilor, estonienilor, letonilor și lituanienilor", desfășurată în octombrie 2017, la Sankt-Petersburg. Organizatorul acestui eveniment a fost Asociația Rusă de Studii Baltice, coordonată de administrația lui Putin, și Fondul pentru Susținerea Diplomației Publice "Aleksandr Gorceakov".
Potrivit Serviciului de Informații Externe al Estoniei, partea rusă caută în mod activ istorici din țările baltice dispuși să sprijine propaganda împotriva acestor state, menționează Rador.