Sergiu Litvinenco: Avem 28 de candidați la funcția de membru CSM și 19 candidați la funcția de membru CSP

  • 07 Aprilie 2022 08:47
Sergiu Litvinenco: Avem 28 de candidați la funcția de membru CSM și 19 candidați la funcția de membru CSP

Ministrul Justiției spune că până la sfârșitul lunii aprilie, comisia de evaluare, menită să selecteze cei mai buni candidați la funcția de membru CSM și CSP, își va începe activitatea. Sergiu Litvinenco spune că deja și-au depus dosarele 28 de candidați dornici să ajungă în componența CSM și 19 pretendenți la funcția de membru CSP. Potrivit oficialului, pre-vetting-ul candidaților pentru organele de autoadministrare este un prim-pas spre o reformă veritabilă a justiției, notează IPN.

Luni Parlamentul i-a numit pe cei șase membri ai comisiei independente de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru CSM și CSP. Este vorba despre Nadejda HriptievschiTatiana RăducanuVitalie Miron – desemnați de fracțiunile parlamentare și Victoria Henley, Nona Tsotoria, Herman Von Hebel – desemnați de partenerii de dezvoltare. Ministrul Justiției spune că acum sunt definitivate ultimele detalii tehnice, iar în scurt timp comisia de evaluare își va începe activitatea.

„Mă bucur de componența acestei comisii, mă bucur că partenerii de dezvoltare au delegat șase experți notorii, de talie internațională. Parlamentul a ales 3 experți din șase. De asemenea, am văzut și candidaturile fracțiunilor parlamentare. Mă bucur că fracțiunea PAS a desemnat persoane corecte, integre, curajoase, care vor respecta aceste principii și în activitatea de evaluare. Suntem în grafic, sunt sigur că în luna aprilie a acestui an, comisia va începe activitatea de evaluare propriu-zisă. Scopul pre-vetting-ului este să ne asigurăm că avem componențe ale Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliul Superior al Procurorilor care întrunesc criteriile de integritate, onestitate, corectitudine, supremația interesului public”, a spus Sergiu Litvinenco în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Sergiu Litvinenco spune că deja există doritori de a participa la concurs, iar după ce va fi stabilită noua componență CSM și CSP va începe „marea curățare din justiție”. Reforma presupune că judecătorii și procurorii din sistem vor fi evaluați având la bază criteriul integrității și cel al profesionalismului.

„Sunt 28 de dosare depuse pentru CSM și 19 dosare pentru CSP. Există candidați care au aplicat și pentru componența Colegiilor care sunt în subordinea CSM și CSP. Am încredere că activitatea comisiei de pre-vetting va fi una eficientă. Asta este prima reformă sistemică. Ulterior, urmează vetting-ul mare care va dura mai mult timp. Iar în cadrul acestui pre-vetting nu avem dreptul să greșim. Dacă greșești aici, transmiți un semnal prost oamenilor onești din sistem. Pentru că dacă admiți ca cineva cu probleme de integritate să se strecoare în Adunarea Generală și să fie ales, va fi o demoralizare a judecătorilor onești”, a mai spus Sergiu Litvinenco.

Potrivit legii, comisia de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor este formată din 6 membri. Trei membri, cetățeni ai Republicii Moldova, sunt desemnați la propunerea fracțiunilor parlamentare, cu respectarea reprezentării proporționale a majorității și a opoziției, alți trei membri sunt desemnați la propunerea partenerilor de dezvoltare. Toți membrii comisiei sunt aprobați de Parlament cu votul a 3/5 dintre deputați.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-1,71
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:2,06 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău