Sergiu Litvinenco acuză PPDA de trădare în cazul numirii președintelui raionului Căușeni. Ce spune Alexandru Slusari
-
25 Noiembrie 2019 11:00
Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, acuză PPDA de trădare în cazul numirii președintelui raionului Căușeni.
„Platforma DA trădează din nou. De data asta doi consilieri raionali PPDA din Căușeni – Nicolae Ermurache și Rodica Popa – au refuzat să voteze candidatul PAS la funcția de Președinte al raionului Căușeni. În schimb au votat candidatul PD-ului… Da, apropo, trădătorul Nicolae Ermurache s-a ales cu funcția de vicepreședinte al raionului Căușeni”, a afirmat deputatul.
Referitor la această situație, vicepreședintele PPDA, Alexandru Slusari a menționat că doi consilieri de la Platforma DA au fost corupți și amenințați în Căușeni. „Azi ei au refuzat semnarea unui acord de coaliție între ACUM, PLDM și PCRM, convenit public ieri seara, și au votat pentru președinte PD. Dureros pentru noi că unii oameni din echipa noastră nu rezistă. Mi-am asum acest păcat. Miercuri acești doi consilieri vor fi excluși din partid. De la alegătorii noștrii public cer scuze. Nimic nu poate justifica trădare !”, a declarat Slusari.
Amintim că și la Strășeni patru consilieri din PPDA au coalizat cu PD și PSRM.