Sergiu Litvinenco la un an de mandat în calitate de ministru al Justiției | Voi fi foarte sincer, multe lucruri s-au făcut, dar și mai multe încă trebuie făcute

  • 08 August 2022 12:26
Sergiu Litvinenco la un an de mandat în calitate de ministru al Justiției | Voi fi foarte sincer, multe lucruri s-au făcut, dar și mai multe încă trebuie făcute

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco prezintă o listă a reușitelor și a lucrurilor pe care urmează să le realizeze în următoare perioadă. Raportul de activitate cu ocazia unui an de guvernare al actualului Executiv a fost prezentat în cadrul unei ședințe.

 
„Se împlinește un an de când am preluat mandatul de Ministru al Justiției. Voi fi foarte sincer – multe lucruri s-au făcut, dar și mai multe încă trebuie făcute. Suntem la un început de drum și era important să ne asigurăm că suntem pe drumul cel bun”, scrie Litvinenco pe pagina sa de Facebook, enumerând reușitele și nereușitele.
Care sunt principalele lucruri pe care am reușit să le facem?
 
1) Am pornit curățărea instituțiilor din domeniul justiției de persoane cu deficit de integritate și cu un grad scăzut de performanță profesională. Pentru aceasta am instituit comisia de pre-vetting, care verifică integritatea tuturor aspiranților la funcțiile de membri în CSM, CSP și colegiile acestora. Până la sfârșitul anului trebuie să avem un nou CSM și un nou CSP. Acestea ar fi primele foruri curățate care vor trebui să asigure, în paralel cu alte măsuri, asanarea sistemului de procurori și judecători.
 
2) Am asigurat independența Procuraturii și a procurorilor, înainte de toate față de clanurile oligarhice și grupurile de interese. Ca urmare, au fost demarate investigații față de liderii sau exponenții tuturor grupărilor oligarhice.
 
3) Pe baza modificărilor legislative, care au introdus Comisia de preselecție constituită din experți notorii internaționali, a fost ales un nou procuror-șef al Procuraturii Anticorupție cu experiență de procuror în SUA și cu istoric semnificativ în gestionarea dosarelor de corupție. Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție și-a început activitatea de la 1 august 2022.
 
4) Au fost adoptate o serie de acte legislative, care facilitează confiscarea extinsă a averilor obținute ilicit și îmbunătățește mecanismul de recuperare a bunurilor infracționale. De asemenea, a fost modificată legislația în vederea permiterii judecării inculpaților care au fugit sau care nu sunt în țară. Astfel, s-au creat toate condițiile legale pentru ca cei care au furat să fie condamnați, iar averea lor să fie confiscată.
 
5) A fost eficientizat mecanismul de declarare a averilor.
 
6) Au fost înăsprite sancțiunile pentru corupția politică și electorală, precum și sancțiunile pentru finanțarea ilegală a partidelor. Corupția mare începe prin finanțarea ilegală a partidelor și tentativele de fraudare a alegerilor.
Ce direcții prioritare avem pentru următoarea perioadă?
 
1) Promovarea proiectului de lege pentru reformarea Curții Supreme de Justiție, astfel încât aceasta să devină o instituție de casație, să aibă competențe restrânse și să asigure în primul rând uniformizarea practicii judiciare și respectarea ei de către instanțe. De asemenea, numărul judecătorilor CSJ va fi micșorat, iar cei care vor fi numiți în noua componență a CSJ urmează să treacă o verificare obligatorie a integrității și a profesionalismului.
 
2) Promovarea proiectului de lege pentru evaluarea externă extraordinară a judecătorilor și procurorilor. Aceștia vor fi evaluați sub aspectul integrității, iar cei care nu dețin această calitate vor fi excluși din sistem.
 
3) Promovarea proiectului de lege pentru revizuirea competențelor instituțiilor din domeniul luptei anticorupție. Statul Republica Moldova trebuie să fie mai eficient în combaterea marii corupții.
 
4) Promovarea proiectului de lege pentru instituirea mecanismului de confiscare civilă (non-penală) a averii, care nu poate fi justificată, în conformitate cu standardele CtEDO și jurisprudența Curții Constituționale.
 
Ca fiecare cetățean, îmi doresc să avem finalitate pe toate investigațiile pornite. Vreau ca cei care au furat de la oameni să fie condamnați la pușcărie, iar averea lor să fie confiscată. Sunt sigur că finalitatea va veni. Cu mult mai devreme decât cred unii și cu mult mai devreme decât asta s-a întâmplat în alte state.
 
Investigarea și finalizarea cazurilor de corupție politică, ce au avut loc de-a lungul anilor și care au avut ca rezultat subminarea statului și sărăcirea oamenilor, nu înseamnă politizarea Justiției, ci din contra, triumful acesteia, deoarece cetățenii cer să li se facă Dreptate. Dacă funcționarii publici sau diverși actori politici pot demonstra legalitatea averilor, atunci sunt în afara oricărui pericol și se pot bucura în continuare de toate drepturile și libertățile cetățenești. Dar dacă averile lor nu pot fi justificate, atunci ei trebuie să fie pedepsiți, iar bunurile obținute ilegal să fie întoarse societății prin confiscare. Urmărirea și pedepsirea unui politician care a furat nu este politizare, ci Justiție!, susține ministrul.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
17,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:55 %
Vint:3,6 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
12
Sat
14
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău