Serghei Lavrov merge în vizită la Atena
-
30 Octombrie 2016 16:20
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov va efectua miercuri o vizită la Atena în cadrul cooperării politice și economice între cele două țări, a indicat duminică Ministerul de Externe elen,
Șeful diplomației ruse urmează să aibă o întrevedere cu șeful statului grec Prokopis Pavlopoulos, cu premierul Alexis Tsipras și cu omologul său, Nikos Kotzias.
Această vizită a lui Lavrov, prima în ultimii trei ani în Grecia, intervine într-un moment în care tensiunile între Rusia, pe de o parte, și UE și NATO, pe de altă parte, s-au acutizat în urma implicării Moscovei în conflictul sirian.
Partea greacă intenționează să reafirme cu această ocazie atașamentul său față de menținerea dialogului cu Rusia, considerată de Grecia parte integrantă a arhitecturii europene de securitate, a indicat o sursă din MAE elen.
Potrivit acesteia, vizita lui Lavrov se înscrie în cadrul cooperării bilaterale, marcată în special în luna mai de vizita la Atena a președintelui rus Vladimir Putin.
Ministrul rus și liderii greci urmează să abordeze evoluțiile situației în Orientul Mijlociu și perspectivele unei reglementări a celei din Cipru, precum și cooperarea în domeniul energetic.
Legate prin alianțe istorice și prin apartenența lor comună la lumea ortodoxă, cele două țări au proclamat 2016 ca fiind Anul prieteniei greco-ruse.
În acest cadru, contratorpilorul rusesc Smetlivîi a ancorat duminică în Pireu, unde va rămâne până marți, a indicat Statul Major grec.
"Este vorba de o navă-școală care efectuează o vizită protocolară", a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt militar grec.
Un grup aeronaval rusesc în drum spre Siria a renunțat miercuri să facă escală la Ceuta, după ce asupra Spania au fost exercitate presiuni din partea aliaților săi pentru a închide acest port la Mediterana navelor rusești.