Serghei Lavrov îi atacă pe Angela Merkel și Francois Hollande
-
18 Ianuarie 2017 20:09
Angela Merkel, Francois Hollande sau Theresa May au fost foarte activi în a o susține clar pe Hillary Clinton pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din SUA și au ajuns chiar să-l demonizeze pe Donald Trump, a afirmat Serghei Lavrov, șeful diplomației ruse.
Într-o conferință comună de presă cu omologul său austriac, Sebastian Kurz (n.r. – președintele în exercițiu al OSCE), ministrul de Externe rus a declarat că liderii unor țări care sunt aliate ale SUA au intervenit în mod deschis în campania pentru alegerile prezidențiale americane, remarcând că toate acuzațiile potrivit cărora Rusia a făcut același lucru sunt calomnioase, scrie CaleaEuropeana.ro.
”Lipsite de temei, nefondate și, aș spune, acuzații calomnioase ies la suprafață. Ceea ce face ca întreaga situație să fie deosebit de cinică este că noi suntem acuzați de cei care au intervenit în campania electorală în cel mai activ mod” a afirmat Lavrov, potrivit Agerpres.
“În contrast cu Rusia, un număr de lideri ai unor țări care sunt aliate ale SUA o susțin deschis pe Hillary Clinton. Foarte activi în acest sens au fost Angela Merkel, Francois Hollande, Theresa May și lideri ai altor state europene. State europene, oficiali au mers până acolo încât să-l demonizeze pe Donald Trump“, a continuat șeful diplomației ruse, conchide sursa citată.
Precizările lui Lavrov survin în contextul în care liderii europeni și-au manifestat teama că Rusia s-ar putea implica, prin intermediul acțiunilor cibernetice, în alegerile care vor avea loc în Europa în acest an, Germania declarând că este deja ținta mai multor campanii cibernetice și diseminare de știri false.
Într-un raport întocmit la finalul anului trecut de serviciile de intelligence americane – CIA, FBI și NSA – se constată că Rusia a derulat campanii cibernetice pentru a influența procesul electoral din SUA și pentru a o devaforiza pe Hillary Clinton.
Mai mult, în ultimul său discurs în calitate de vicepreședinte al SUA, Joe Biden, a declarat, la Forumul Economic de la Davos, că “dat fiind că există multe țări în Europa care au programate alegeri în acest an, ar trebui să ne așteptăm la alte încercări ale Rusiei de a se amesteca în procesul democratic”.