Senatul canadian votează pentru legalizarea canabisului

  • 08 Iunie 2018 08:25
Senatul canadian votează pentru legalizarea canabisului

Senatul Canadei a votat joi, 7 iunie, pentru legalizarea consumului de canabis în scop recreativ, informează AFP și Reuters. Proiectul de lege a fost adoptat de senatori cu 52 de voturi pentru și 30 împotrivă, cu amendamente.

Camera Deputaților urmează să se pronunțe ca for decizional asupra unor restricții privind publicitatea și asupra dreptului provinciilor de a decide dacă este permisă și cultivarea plantei. Proiectul propus de guvern prevedea că fiecare canadian poate cultiva la domiciliu până la patru plante de cânepă din varietatea Cannabis indica.

Consumul legal de canabis (marijuana) a fost una din promisiunile ale liberalilor canadieni în campania electorală încheiată cu victoria în alegerile federale din 2015.

Ministrul sănătății, Ginette Petitpas Taylor, a precizat anul acesta că vânzarea canabisului va putea începe efectiv numai la câteva luni după legalizare, deoarece sistemul are nevoie de timp pentru implementarea corespunzătoare. Intenția guvernului era de a lansa comercializarea în iulie, dar unele provincii și structuri ale poliției au solicitat ceva mai mult timp. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
19,24
Cer senin
Umiditate:34 %
Vint:6,69 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
19
Wed
13
Thu
9
Arhivă Radio Chișinău