Semnal de alarmă privind o mutație a variantei Delta. Se crede că Delta Plus ar fi dus la creșterea infectărilor din Marea Britanie
-
19 Octombrie 2021 14:17
Când oficialii din domeniul sănătății publice vorbesc despre variantele COVID-19, oamenii sunt atenți. Exact asta s-a întâmplat după ce expertul Scott Gottlieb a transmis un mesaj pe Twitter în care atrage atenția asupra unei noi variante Delta, cunoscută ca Delta Plus, transmite DIGI24.ro.
Mesajul său a venit în contextul în care Marea Britanie, acolo unde Delta Plus a fost semnalată, înregistrează creșteri accelerate în ultimele zile a cazurilor de infectare.
Scott Gottlieb a cerut să se cerceteze urgent această mutație a variantei Delta, având în vedere situația din Marea Britanie.
"Este nevoie să se facă cercetări urgente pentru a ne da seama dacă această variantă Delta Plus este mai transmisibilă. Momentan, nu sunt indicii clare că este așa, dar trebuie să facem aceste cercetări pentru a ne da sa seama cât mai repede cum acționează și ce caracteristici are", a spus el. Gottlieb, care face parte din consiliul de administrație al Pfizer și este fost comisar al FDA, a subliniat că nu este un motiv de îngrijorare imediată, ci o atenționare și că astfel de cercetări trebuie să fie o prioritate în ceea ce privește evoluția pandemiei, așa cum se face constant și pentru gripă, scrie Bloomberg, potrivit sursei citate.
Comentariile lui Gottlieb vin în momentul în care Marea Britanie a raportat, duminică, cea mai mare creștere zilnică a cazurilor noi, de la jumătatea lunii iulie, când au fost ridicate majoritatea restricțiilor legate de pandemie.
Varianta Delta Plus include mutația K417N , care a atras atenția, deoarece a fost legată și de varianta beta, asociată cu un risc crescut de reinfectare.
În fiecare din ultimele șase săptămâni au fost 800 de decese cauzate de coronavirus, mai multe decât în alte țări din Europa de Vest. Până în prezent, Marea Britanie a înregistrat aproape 140.000 de decese în urma infectării cu Covid.