Seism în Turcia: Un bărbat a fost salvat de sub dărâmături, bilanțul deceselor a ajuns la 60

  • 01 Noiembrie 2020 17:22
Seism în Turcia: Un bărbat a fost salvat de sub dărâmături, bilanțul deceselor a ajuns la 60

Un bărbat de 70 de ani a fost scos duminică de sub dărâmăturile unei clădiri prăbușite în orașul turcesc Izmir după 33 de ore de la producerea unui puternic cutremur care a lovit vineri coasta dinspre Turcia a Mării Egee și mai multe insule grecești, informează Reuters, preluat de Agerrpes.

Autoritățile turce au raportat duminică alte decese, bilanțul total ajungând la 58, toate în Izmir, iar doi adolescenți au murit în insula grecească Samos.

Bărbatul, identificat drept Ahmet Citim, a fost salvat de sub ruinele uneia dintre cele 20 de clădiri rezidențiale distruse în cartierul Bayrakli din Izmir, care se afla în proces de consolidare din cauza lipsei de rezistență la cutremure.

''Până acum, știm că 58 dintre cetățenii noștri au decedat în cutremur, iar 896 au fost răniți'', le-a declarat duminică reporterilor președintele turc Tayyip Erdogan.

Erdogan a adăugat că guvernul este ''hotărât să vindece rănile fraților și surorilor noștri din Izmir înainte de venirea frigului și a ploilor''.

Circa 702 de răniți au fost până acum externați din spitale, în timp de opt au rămas la terapie intensivă, potrivit ministrului Sănătății, Fahrettin Koca.

Turcia este situată la intersecția mai multor falii geologice și este predispusă la cutremure. În 1999, două seisme puternice au dus la moartea a 18.000 de persoane în nord-vestul Turciei.

Seismul de vineri care, potrivit Institutului Kandilli, cu sediul la Istanbul, a avut o magnitudine de 6,9, a avut epicentrul în Marea Egee, la nord-est de Samos. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
5,24
Câțiva nori
Umiditate:52 %
Vint:3,09 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău