Șeful Moldsilva: În 2024 ne propunem să împădurim 7400 de hectare

  • 01 August 18:00
Șeful Moldsilva: În 2024 ne propunem să împădurim 7400 de hectare

În anul 2024 ne-am setat drept obiectiv împădurirea a 7400 de hectare. Doar în primăvara acestui an, am plantat 3300 de hectare. Datele au fost făcute publice de șeful Agenției Moldsilva, Victor Durbală, în cadrul dezbaterii „Cooperarea moldo-română în domeniul forestier”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit directorului Moldsilva, împădurirea țării este o prioritate a guvernanților, numai în anul 2023 au fost alocate din bugetul de stat 102 milioane de lei în acest sens.

Directorul Moldsilva spune că autoritățile și-au propus o reformă ambițioasă a sectorului silvic din țară, care presupune reformarea Agenției Moldsilva, crearea depozitelor de lemn și digitalizarea serviciilor de achiziție a masei lemnoase din cadrul întreprinderilor silvice aflate în subordinea Agenției.

„Reforma prevede dotarea cu tehnică a întregii ramuri silvice, crearea depozitelor de lemn, ceea ce în România funcționează destul de bine. Astfel cetățenii vor avea parte de servicii de calitate. Să nu uităm că Moldsilva aprovizionează oamenii cu lemn. La moment, această resursă energetică este una dintre cele mai importante. Dar pentru asta avem nevoie de o logistică bine pusă la punct, în așa mod încât omul să poată achita online sau să poată achita din altă țară pentru lemnul procurat părinților, să selecteze ce fel de lemn procură, lemn despicat sau buștean. Totodată, ne propunem prin această reformă să externalizăm o parte din servicii ca astfel să crească și veniturile. Ce înseamnă externalizare? O parte din lucrări să fie scoase la licitație”, a spus directorul Agenției Moldsilva, Victor Durbală.

De asemenea, potrivit șefului Moldsilva, prioritatea Agenției este și crearea de noi rute eco-turistice în fondul forestier național. Victor Durbală spune că Agenția își propune și transformarea crengilor din păduri în biomasă lemnoasă, care poate fi utilizată la încălzirea instituțiilor publice sociale.

„Ne dorim să nu fie doar o reformă a resurselor umane așa cum pretind mulți. Când vorbim de reformă nu e vorba că dăm afară oameni. Din contra, noi chiar avem nevoie de oameni. Vrem să mai dezvoltăm și sectorul turistic, pentru că pădurea ne oferă și altceva în afară de lemn. Vrem să dezvoltăm trasee turistice bine amenajate. De asemenea, noi trebuie să valorificăm tot ce produce pădurea. Pot fi folosite crengile date prin tocătoare. Pentru că sunt cazane la școli, grădinițe care folosesc acest lemn”, a explicat Victor Durbală.

Potrivit directorului Moldsilva în toamna acestui an va începe o nouă campanie de împădurire, la care sunt invitați voluntari, reprezentanții ong-urilor, administrațiilor publice locale și centrale. Anterior, președinta Maia Sandu a declarat că până în anul 2030 Republica Moldova trebuie să atingă un obiectiv de 17% de păduri din suprafața sa.

„În anul 2023 au fost plantate 7200 de hectare. Dintre care 4.200 hectare reprezintă o extindere pe terenurile primăriilor. Au fost plantați peste 25 de mii de puieți. Din bugetul de stat au fost alocate 102 milioane de lei și în cadrul unui proiect realizat în parteneriat cu IFAD au fost alocate 9,3 milioane și alte ong-uri au alocat 1,6 milioane de lei. În 2024 ne propunem să plantăm 7400 de hectare, cu 200 hectare mai mult. Doar în primăvara acestui an am plantat 3300 de hectare. În toamnă ne propunem să plantăm încă 4100 de hectare. Sperăm să mărim suprafața. Avem capacitate, însă la capitolul mijloace financiare stăm mai greu. Plantarea nu înseamnă doar că ne-am dus și am plantat un copac. Doi-trei ani după asta avem nevoie de multe surse pentru îngrijirea lor”, a punctat șeful Moldsilva.

Dezbaterea publică la tema „Cooperarea moldo-română în domeniul forestier” este ediția a șaptesprezecea din cadrul Proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare. Continuitate”, susținut de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova al Guvernului României.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
2,74
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:6,17 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
0
Arhivă Radio Chișinău