Șeful executiv al companiei Nissan, Hiroto Saikawa, a demisionat
-
09 Septembrie 2019 19:40
Constructorul japonez de mașini Nissan a anunțat demisia șefului său executiv, Hiroto Saikawa. Presiunile pentru demisia lui Saikawa au apărut după arestarea de anul trecut a predecesorului său, Carlos Ghosn, după acuzații de comportament necorespunzător financiar și au devenit mai puternice după ce Saikawa a recunoscut săptămâna trecută că a primit plăți dubioase, preluat de Rador.
Consiliul de administrație a declarat că aproximativ 10 candidați sunt luați în considerare pentru înlocuirea lui Saikawa. Până acum nu au fost făcute publice numele lor, dar se pare că pe listă sunt și străini.
Până la decizia finală, directorul principal de operațiuni Yasuhiro Yamauchi va ocupa funcția de șef interimar.
Sursa:Rador