Șefa interimară a Direcției generale educație de la Primărie a anunțat câți copii rămân nevaccinați contra rujeolei în Chișinău

  • 17 Septembrie 2018 11:00
Șefa interimară a Direcției generale educație de la Primărie a anunțat câți copii rămân nevaccinați contra rujeolei în Chișinău

În municipiul Chișinău sunt 860 de copii nevaccinați contra rujeolei, a anunțat șefa interimară a Direcției generale educație, tineret și sport, Rodica Guțu, la ședința operativă de la Primărie, transmite IPN.

Dintre ei,  611 sunt elevi, iar 249 sunt de vârstă preșcolară. Totodată, 19 copii nu sunt vaccinați din motive religioase, în cazul a peste 300 de copiii, părinții nu și-au argumentat decizia, iar ceilalți invocă motive de boală.

Oficialii municipali au mai spus că în capitală rata vaccinării contra rujeolei, oreionului și rubeolei este curpinsă între 80 și 90 la sută.

Agenția Națională de Sănătate Publică raportează că de la începutul anului și până pe 15 septembrie, au fost înregistrate 282 de cazuri confirmate de rujeolă în Republica Moldova. Patru cazuri suspecte de rujeolă se află în proces de investigare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:78 %
Vint:4,12 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău