Secretar de stat la Ministerul Justiției: Fiecare are dreptul la justiție corectă și echitabilă
-
06 Februarie 14:02
Oriunde s-ar afla, în țară sau în afară, și indiferent de statutul social, orice cetățean al Republicii Moldova trebuie să aibă dreptul la o justiție corectă și echitabilă. Declarația a fost făcută de secretarul de stat la Ministerul Justiției, Stanislav Copețchi, la dezbaterea publică „Încrederea cetățenilor în justiție, evoluții și măsurări”, organizată de Agenția de presă IPN.
Potrivit demnitarului, ministerul a depus mai multe eforturi și continuă să promoveze politici ca să asigure cetățeanului acest drept, de a accesa justiția.
Un obiectiv primordial este digitalizarea proceselor, menționează Stanislav Copețchi: „Interacțiunea pe cale digitală va facilita accesul la justiție. Acum cetățenii, indiferent unde se află, vor putea accesa serviciile unui avocat. O altă soluție ar fi videoconferințele în audierea unor participanți la proces. Sunt importante eficiența și calitatea actului de justiție”.
Gradul de încredere a cetățenilor în justiție trebuie ridicat, iar în acest sens ministerul de profil elaborează o serie de mecanisme. Potrivit lui Copețchi, autoritățile își doresc ca cetățeanul să se simtă protejat în Republica Moldova, să simtă calitate în justiție, să simtă că drepturile și libertățile îi sunt respectate.
Secretarul de stat a amintit că a fost inițiat un proces de evaluare a procurorilor, proces care ar trebui să aducă o mai mare încredere în justiție.
„Avem speranța să sporim încrederea odată cu finalizarea procesului de vetting și finalizarea exercițiului pe care ar trebui să-l facă colegiile din subordinea CSM, CSP, a tuturor judecătorilor și procurorilor”, a menționat Stanislav Copețchi.
Încrederea cetățenilor este asigurată inclusiv prin politicile pe care le promovează Ministerul Justiției. Totuși, pe lângă ele, este important ca organele de aplicare a normei de drept să aplice aceste politici, a adăugat secretarul de stat.
„Pe de o parte este justiția și tot ce-i legat de reforma justiției, elaborarea unor mecanisme care să faciliteze procesele în justiție, iar o altă direcție este respectarea drepturilor și libertăților cetățeanului. Aceste două direcții prioritare pentru ministerul justiției sunt de multe ori la intersecție”, a conchis Stanislav Copețchi.