Seceta compromite recolta de miere

  • 09 Iulie 2022 09:42
Seceta compromite recolta de miere

Recolta de miere din anul curent va fi compromisă, din cauza lipsei precipitațiilor din vara anului curent. O spune Ion Maxim, președintele Asociației Naționale a Apicultorilor, care precizează pentru IPN că, deși roada de miere de salcâm a fost una bună, apicultorii au strâns cantități foarte mici de miere de tei.

„A început culesul mierii de floarea soarelui, dar și la acest capitol situația nu este îmbucurătoare. Miere de hrișcă avem doar în Transnistria, dar la fel în cantități foarte mici. Totodată, ar putea exista foarte mari probleme privind iernarea familiilor de albine, apicultorii vor trebui să investească foarte mult în hrană suplimentară, care
le va fi necesară albinelor în perioada rece a anului”, a specificat președintele ANARM.

Ion Maxim nu a putut preciza exact cu cât va scădea cantitatea de miere culeasă în anul curent, dar a menționat că apicultorii vor fi în situația anului 2020, care la fel a fost unul secetos. El susține că statul va trebui să acorde subvenții directe apicultorilor.

Solicitat de IPN, Ion Caldare, apicultor din raionul Ialoveni, a opinat că, în lipsa precipitațiilor, recolta de miere ar putea scădea cu 50%, față de anul trecut, iar prețul mierii comercializate ar putea crește. 

În anul 2021, în Republica Moldova s-au produs peste 5 mii tone de miere. În ultimii ani, cea mai bogată recoltă de miere a fost în 2017, când s-au produs aproape 7 mii de tone.
În Republica Moldova sunt aproximativ 7 mii de apicultori.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:70 %
Vint:1,54 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău