Scriitorul Nicolae Dabija își sărbătorește ziua de naștere
-
15 Iulie 2020 19:00
Poetul, prozatorul și publicistul Nicolae Dabija, laureat al Premiului Național și al mai multor premii internaționale, a împlinit astăzi 72 de ani, informează MOLDPRES.
S-a născut la 15 iulie 1948 în satul Codreni, raionul Cimișlia. În 1972 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova. În 1975 a debutat cu volumul de versuri „Ochiul al treilea”, urmat de cărțile de poezie „Apă neîncepută”, „Zugravul anonim”, „Aripă sub cămașă”, ”Lacrima care vede”, ”Oul de piatră”, ”Cerul lăuntric”, ”Tăceri asurzitoare”, „Mierla domesticită”, „Fotograful de fulgere”, „Maraton printre gloanțe”, „Psalmi de dragoste” ș.a.
În ultimul deceniu, Nicolae Dabija a editat trei cărți de proză. Romanul său „Tema pentru acasă” (2009) a ajuns la cea de-a opta ediție, cu peste 60000 de exemplare vândute, fiind tradus în mai multe limbi, ceea ce constituie un record pentru o carte de proză românească și apreciat în Franța cu prestigiosul Premiu „Prix de l’ Autre Edition” și care a apărut și în Statele Unite ale Americii. Este autor a peste 80 de volume de poezie, proză și eseuri.
Din 1986, Nicolae Dabija este redactor-șef al săptămânalului „Literatura și Arta”, publicație care în perioada sa de glorie depășea tirajul de 260 mii de exemplare. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1990-1994, 1998-2001), contribuind la promovarea unor legi istorice, precum Declarația de Independență a Republicii Moldova, legile despre Tricolorul în calitate de Drapel de Stat, despre Stema de Stat și Imnul de Stat al Republicii Moldova.
Este președinte al Asociației Oamenilor de Știință, Cultură și Artă, membru titular al Academiei de Științe a Republicii Moldova, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere (L’Académie Européenne des Sciences, des Arts et des Lettres - ALESAL) cu sediul la Paris, laureat al Premiului Național.
Nicolae Dabija a fost distins cu Ordinul Republicii, Ordinul Steaua României în grad de Comandor, Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie de la Trieste, Premiul „Giacommo Leopardi” al Centrului Mondial al Poeziei din Recanati, Premiul Internațional de Poezie „Umberto Mastroiani”, oferit la Fantana i Liri, Marele Premiu „Dulce Maria Loynaz” al Festivalului Internațional de Poezie de la Havana ș.a.
Acum doi ani, poetul Nicolae Dabija a fost distins cu Medalia și Premiul „Pjetër Bogdani”, cel mai important premiu literar acordat de către Uniunea Scriitorilor din Kosovo, pentru volumul „Psalme dachurie” (“Psalmi de dragoste”), tradus în limba albaneză de către Baki Ymeri. Culegerea de poezie a apărut în seria „Bibliothéque Internationale Bruxelles” („Biblioteca Internațională Bruxelles”) sub patronajul Consiliului Europei, având subtitlul „Poezie românească din Basarabia. Poezie românească din Moldova”.