Scoția se pronunță în favoarea organizării a unui nou referendum pentru independența față de Marea Britanie
-
29 Martie 2017 11:55
Parlamentul Scoției s-a pronunțat, aseară, în favoarea ideii de organizare a unui nou referendum pentru independența față de Marea Britanie. Noul referendum pro-independență ar urma să fie organizat la sfârșitul lui 2018 sau începutul anului 2019, scrie Mediafax.
Moțiunea a fost aprobată cu 69 de voturi pentru și 59 împotrivă.
După votul Parlamentului Scoției, Guvernul de la Edinburgh va trebui să solicite aprobarea Legislativului britanic în favoarea organizării referendumului.
Recent, Theresa May a criticat dur Partidul Național Scoțian, acuzând formațiunea că are o "obsesie" pentru independență, punând în pericol viitorul Marii Britanii.
Scoția a mai organizat un referendum pe tema apartenenței la Marea Britanie în septembrie 2014. Conform rezultatelor, peste 55% dintre scoțieni au votat atunci pentru rămânerea în Marea Britanie.