Între promisiune și realitate

Guvernul care urmează să fie format se confruntă cu o linie de start extrem de complicată. Economia stagnează, reformele în justiție sunt blocate între interese politice și inerția sistemului, iar societatea rămâne divizată după criterii identitare și geopolitice. Republica Moldova este un stat fără integritate teritorială deplină – cu regiunea transnistreană în afara controlului constituțional și cu o autonomie găgăuză care manifestă tendințe centrifuge. Pe fundalul acestor fracturi, securitatea națională este precară: războiul din Ucraina continuă la graniță, iar Federația Rusă își perpetuează războiul hibrid împotriva Chișinăului prin propagandă, corupție politică și manipulare energetică.

În aceste condiții noul executiv nu își poate permite luxul stagnării sau al gesturilor simbolice. Programul de guvernare trebuie să se bazeze pe obiective clare, cuantificabile și curajoase. Dacă scopul strategic este aderarea la UE până în 2028–2030, atunci ritmul dezvoltării economice ar trebui să atingă minimum 10% anual – un prag ambițios, dar posibil doar printr-un salt calitativ în modelul de guvernare și prin atragerea masivă a investițiilor externe. În paralel, trebuie asigurată o creștere reală a nivelului de trai: salarii și pensii care să ajungă cel puțin la jumătate din media europeană.

Diagnosticul real: un stat cu resurse limitate

Republica Moldova nu dispune de premise interne pentru o dezvoltare accelerată. Piața internă este redusă, populația – îmbătrânită și tot mai săracă, raportul dintre angajați și pensionari – alarmant. În lipsa unei industrii competitive și cu un sector agricol vulnerabil la șocuri externe, economia moldovenească rămâne dependentă de remitențe și de asistența externă. În plus, influența oligarhică persistă în economie și în politică, sub forme mai subtile, dar la fel de nocive.

Aceste realități limitează sever capacitatea guvernului de a genera doar prin eforturi interne creștere economică. În plus, mediul de securitate fragil și instabilitatea regională descurajează investitorii. În aceste condiții, orice program de guvernare care se dorește realist și eficient trebuie să spargă tiparele, să iasă din logica provincială a autarhiei economice și să valorifice avantajele geopolitice ale Republicii Moldova.

Direcția strategică: cooperarea multidimensională cu România

Soluția firească și viabilă pentru accelerarea integrării europene rămâne cooperarea profundă și multidimensională cu România. Un asemenea parteneriat ar trebui să fie construit nu doar pe baze simbolice, ci pe mecanisme economice, sociale și instituționale concrete.

Spațiile comune de dezvoltare – economic, social, cultural-educațional, energetic și de securitate – trebuie să devină pilonii unei strategii coerente. România oferă nu doar sprijin politic, ci și acces direct la fondurile europene, infrastructură și experiență administrativă. Printr-o integrare funcțională în proiectele europene implementate de România, Chișinăul poate accelera considerabil procesul de aderare la UE.

În acest sens, un Tratat de relații speciale și privilegiate între România și Republica Moldova ar reprezenta cadrul juridic necesar pentru o asemenea cooperare. El ar asigura o coordonare politică, economică și de securitate unică în regiune, transformând relația bilaterală într-un motor al dezvoltării și stabilității.

Coeziunea societală și identitatea națională

Un alt pilon fundamental al guvernării trebuie să fie reconstrucția coeziunii interne. Societatea moldovenească rămâne fragmentată între două identități – cea românească și cea „moldovenească” post-sovietică –, iar această fractură este exploatată constant de propaganda rusă. Guvernul are datoria de a promova politici identitare care să reafirme apartenența Republicii Moldova la spațiul cultural românesc și prin extensie la cel european.

Nu este vorba de o abordare exclusivistă, ci de o strategie de consolidare a societății în jurul unui nucleu identitar clar: românismul ca formă de europenism. Apartenența la națiunea română nu neagă specificul moldovenesc, ci îl așază în contextul natural al unei națiuni europene contemporane. Doar asumarea acestei identități comune poate neutraliza faliile interne și poate oferi sens istoric proiectului de integrare.

Mecanismul politic: PAS și Blocul Unității Naționale

În campania electorală, PAS a semnat un acord de colaborare cu Blocul Unirea Națiunii (BUN), asumându-și explicit ideea de parteneriat privilegiat cu România. Aceasta este o schimbare de paradigmă: integrarea europeană a Republicii Moldova nu mai este un proces tradițional pentru un candidat la aderare, ci un proiect individual pus în aplicare printr-un parteneriat cu Bucureștiul.

Dacă acest angajament va fi transpus în guvernare, Republica Moldova va avea pentru prima dată un program politic coerent, capabil să conecteze obiectivul integrării europene cu realitățile istorice și identitare ale statului.

Concluzie: un guvern pentru deceniul deciziei

Noul guvern trebuie să iasă din logica administrativă și să gândească istoric. Republica Moldova are șansa rară de a-și decide destinul – fie va deveni parte a Europei unite, fie va rămâne un stat blocat între lumi. Singura cale realistă de reușită este cea a cooperării totale cu România, ca motor politic și economic al integrării.

Un asemenea program de guvernare ar însemna o ruptură de trecut, o reformulare a priorităților și o asumare a identității europene și românești a Republicii Moldova. Într-o lume marcată de instabilitate și război, Chișinăul trebuie să devină un pol al stabilității prin curajul de a fi consecvent cu sine: românesc prin identitate, european prin vocație și suveran prin cooperare.