Schimbări la nivelul ministerelor de forță din Rusia: Președintele Vladimir Putin a destituit 11 generali
-
05 Noiembrie 2019 11:30
Președintele rus Vladimir Putin a demis luni, prin decret, 11 generali: unul de la Comitetul de anchetă, șase din Ministerul pentru Situațiile de Urgență și patru din Ministerul de Interne, conform documentului publicat pe portalul oficial pentru informații juridice, informează RIA Novosti.
Printre cei destituiți din funcție, conform newsru.com, figurează șeful Direcției a patra a Comitetului de anchetă de pe lângă Parchetul General al Federației Ruse, general-locotenentul Ruslan Ibiev, inspectorul principal al Ministerului de Interne, general-maiorul Efrem Romanov, șeful Direcției principale a Ministerului pentru Situații de Urgență pentru Crimeea, general-maiorul Aleksandr Eremeev, adjunctul șefului Direcției principale pentru asigurarea ordinii publice și coordonarea interacțiunii dintre Ministerul de Interne cu autoritățile executive ale entităților componente ale Federației Ruse, general-maiorul Aleksandr Melnikov.
De altfel, generalul Melnikov a fost reținut la 25 octombrie și se află în prezent în arest preventiv, fiind acuzat de escrocherii financiare la scară mare, el fiind înlăturat anterior din funcția pe care o ocupa.
Potrivit anchetatorilor, acesta, împreună cu trei complici (dintre subordonații săi) au pus la cale un plan vizând extorcarea a 100 milioane de ruble de la un om de afaceri pentru a nu-i deschide dosar penal. Conform Codului Penal al Federației Ruse, generalul Melnikov riscă până la 10 ani de închisoare.
Cunoscut publicului rus este și numele general-locotenentului Ruslan Ibiev, de la Comitetul de anchetă de pe lângă Parchetul General. Acesta a supervizat la începutul anilor 2000 dosarul Iukos împotriva coproprietarilor grupului petrolier Mihail Hodorkovski și Platon Lebedev, precum și pe cel în cazul unui incendiu de la un club de noapte din Permi, soldat cu 159 de morți în 2009.
Cazul Iukos a avut un larg ecou atât în Rusia, cât și în străinătate, notează media de stat ruse, în timp ce observatorii independenți de la Moscova menționează că procurorii au acționat la dispoziția Kremlinului, care a dorit destructurarea societății petroliere conduse de Mihail Hodorkovski, care intrase în conflict cu Putin după ce a început să finanțeze opoziția rusă.
Printr-un alt decret, Vladimir Putin a făcut o serie de numiri în cadrul ministerelor de Interne și Situațiilor de Urgență, Serviciul Penitenciar, Comitetul de Anchetă și Parchet, transmite AGERPRES.